În fiecare an, în data de 7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii. În acest an, această zi este consacrată securităţii rutiere şi se desfăşoară sub sloganul "Accidentul de circulaţie nu este o fatalitate! El poate fi prevenit!". Astfel, "Săptămâna securităţii rutiere" a debutat ieri, cu o conferinţă de presă organizată de către DSP în colaborare cu Inspectoratul Şcolar, Serviciul Poliţiei Rutiere şi Serviciul de Ambulanţă. Pentru a marca importanţa acestei zile, gazdele au avut ca invitaţi doi specialişti: dr. Tiberiu Bondar, medic primar în medicina de urgenţă, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi subcomisarul Dorin Sava, ofiţer specialist în cadrul SPR Bihor. Conform statisticilor pe locul zece în topul accidentelor de circulaţie se situează decesele porvocate, care duc, în final, de cele mai multe ori, la invaliditate, cazuri întâlnite în deosebi la bărbaţi, cu vârste cuprinse între 15 - 44 de ani. "Anul trecut, am fost solicitaţi la 524 de accidente rutiere, dintre care mai mult de jumătate s-au petrecut în judeţ. Un aspect negativ, care trebuie amintit, este acela legat de modul de extragere a persoanei accidentate din maşină. Victimele trebuie scoase din maşini numai de către persoane autorizate, şi asta pentru a se evita situaţiile neplăcute care, în final, pot să ducă chiar la deces", a subliniat dr. Tiberiu Bondar. Ofiţerii şi agenţii de Poliţie Rutieră au declanşat o serie de activităţi pregătitoare, în şcoli, începând cu primele zile ale lunii martie. "În ultimii ani, Serviciul Poliţiei Rutiere a acordat o importanţă mai mare activităţii educaţionale, principalul obiectiv fiind acela de a creşte siguranţa în trafic. Ca urmare a acestor iniţiative s-a constatat o scădere a accidentelor grave, a răniţilor şi a morţilor din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut", a precizat subcomisarul Dorin Sava. "Miercuri, începând cu ora 11.00, va avea loc o acţiune stradală, de sensibilizare a opiniei publice cu privire la accidentele de circulaţie cărora le cad victime copii, acţiune care se va desfăşura în intersecţia din zona străzii Cele Trei Crişuri, şi, de asemenea, în perioada 19 aprilie - 20 mai, va avea loc o campanie de informare-educare-comunicare în unităţile şcolare din municipiu şi judeţ", a conchis dr. Daniela Rahotă, director executiv adjunct, medicină preventivă.