Sâmbătă şi duminică, aproximativ 50 de speologi din toată ţara, membri ai Corpului Român Salvaspeo (CORSA), au participat la un exerciţiu de salvare dintr-un accident produs în subteran. Acţiunea face parte din programul de pregătire pentru intervenţii în subteran, în caz de accidente, şi a fost organizată de conducerea instituţiei menţionate. Simularea intervenţiei a avut loc în Peştera Vântului (cavitate orizontală), situată în localitatea Şuncuiuş şi cotată drept cea mai lungă cavitate din România, cu peste 45 de kilometri de galerii. La exerciţiu au participat, alături de 30 de speologi bihoreni, colegi de-ai acestora din Cluj-Napoca, Bucureşti şi Bistriţa. Scopul acţiunii reprezintă tragerea unui semnal de alarmă asupra necesităţii creării unui sistem recunsocut de lege pentru acţiunile de salvare din subteran din România. Aşa cum ne-a informat Ionuţ Laţcu, preşedintele CORSA, exerciţiul s-a derulat pe parcursul a 20 de ore, interval maxim de timp pe care-l poate petrece în subteran un speolog. Cea mai mare durată de timp petrecută de speologi la exerciţii de acest gen a fost până acum de maximum 15 ore. De altfel, acesta constituie (alături de alte aspecte legate de structura peşterii: galerii strâmte, diferenţe mari de nivel şi meandre) unul dintre elementele de dificultate ale intervenţiei simulate, cu toate că pare, la prima vedere, o peşteră uşor de străbătut. Exerciţiul a constat în intervenţia într-un accident produs la şase kilometri de la intrarea în cavitate, în care o persoană "a căzut" de la înălţimea de 3-4 metri, suferind o fractură la picior, acordarea primelor îngrijiri medicale şi evacuarea victimei. "Aceasta este prima acţiune de o asemenea amploare desfăşurată până acum în România, datorită numărului mare de speologi implicaţi în exerciţiu, dar şi datorită numărului mare de ore petrecute în subteran", a apreciat Ionuţ Laţcu.