Accident la ieşirea din Sânmartin - Un Mercedes şi un autobuz s-au izbit frontal
Viteza şi neatenţia unui şofer a provocat un accident care putea să curme viaţa a numeroşi călători. Cursa locală Oradea-Sânmartin-Băile Felix tocmai cobora panta de la ieşirea din Sânmartin înspre Băile Felix, în jurul orei 15.30, când, înainte cu vreo 50 de metri de trecerea la nivel cu calea ferată, a fost izbită din plin de un autoturim marca Mercedes.
„A apărut dintr-o dată în faţa mea, intrase pe contrasens. Am frânat, dar el a intrat direct în mine, am avut noroc că nu mi-a rupt picioarele, că tot bordul autobuzului a fost comprimat", ne-a relatat şoferul cursei locale. În autobuz erau în jur de vro 20 de persoane, lumea a intrat în panică, dar au scăpat cu toţii, unii dintre ei avea câteva julituri. Din cauza şocului, câteva bare de susţinere au cedat şi lumea a căzut pe jos. „Primul lucru după accident a fost să întreb oamenii dacă au păţit ceva, erau mai tare speriaţi. Apoi am sunat la Poliţie, a venit şi ambulanţa şi pe cei din maşină i-au dus la spital", a continuat şoferul.
În limuzina Mercedes, înmatriculată în Germania, erau, după spusele unor martori, două sau trei persoane. Şoferul nu părea să fi păţit mare lucru, coborând pe picioarele lui de la volan şi evaluând pagubele. În cele din urmă, toţi călătorii din autoturism au fost transportaţi la spital. Echipajele de poliţie sosite la faţa locului au stabilit că vinovat de producerea accidentului este cetăţeanul german, care a intrat pe contrasens, direct în autobuzul care circula regulamentar. Pe şosea nu se vedea nicio urmă de frânare. Ambele maşini au suferit avarii grave, autoturismul Mercedes având motorul şi toată partea din faţă făcute praf. Autobuzul a fost şi el avariat grav, atât în partea frontală, cât şi în interior. În jurul ori 17.00 traficul în zona accidentului se desfăşura greu, coloana de maşini care se îndrepta înspre Oradea întinzându-se până dincolo de Hotel President, la ieşirea din Băile Felix.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.