Sindicaliştii FML cred că numai prin măsuri anticriză, luate în urma dialogului social şi prin consensul acestora, conducerea MTI şi a societăţilor feroviare poate evita declanşarea unor conflicte sociale de amploare la calea ferată, cu consecinţe imprevizibile pentru economia naţională.

Federaţia sindicală subliniază că în Uniunea Europeană se conturează tot mai puternic ideea necesităţii păstrării personalului calificat, inclusiv din partea angajatorilor, având în vedere eforturile financiare necesare pentru formarea acestui personal şi a dificultăţilor care vor fi întâmpinate pentru recâştigarea acestuia la relansarea economiei. "Concedierea masivă a personalului nu va rezolva disfuncţionalităţile de sistem ale căilor ferate, aşa cum nu au reuşit să le rezolve nici disponibilizările din ultimul deceniu care au redus la o treime personalul feroviar, fără a rezolva problemele majore ale căilor ferate", afirmă FML. Reprezentanţii sindicatelor din calea ferată şi partenerii de negocieri din partea Ministerului Transporturilor nu au ajuns, luni, la o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi, astfel că sindicaliştii au susţinut că vor declanşa conflictul de muncă. Liderul sindical a precizat că un calendar al protestelor va fi stabilit de comun acord cu liderii federaţiillor, până la sfârşitul acestei săptămâni. Programul de restructurare a sistemului feroviar trimis, vineri, sindicaliştilor din CFR, de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructuri prevede reducerea numărului de personal cu 12.139 pe întreg sistemul ( 5.949 la CFR Marfa şi filialele ei, 2.545 la CFR Călători şi filialele ei, 3.536 la CFR SA şi filialele ei, 109 la Societatea de Administrare Active Feroviare, Societatea Feroviară de Turism, Autoritatea Feroviară Română, Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară).

Reducerea de personal se va face prin desfiinţarea unor subunităţi şi restrângeri de activitate, a afirmat Popa. Acesta a exemplificat prin închiderea unor secţii de circulaţie neinteroperabile, diminuarea numărului de subunităţi (staţii de cale ferată, secţii, districte, regulatoare de circulaţie), reducerea numărului de tren-kilometru prin anularea de trenuri de toate rangurile cu 9.000.000 tren-kilometru, desfiinţarea centrelor de producţie de marfă, închiderea unor secţii de circulaţie din punctul de vedere al CFR Marfă, reducerea numărului de staţii tehnice şi de tiraj, închiderea în traficul de marfă a unor staţii de cale ferată, desfiinţarea unor revizii de vagoane, diminuarea posturilor din centralul societăţilor şi al sucursalelor 1-8.