Absolvenţii cursurilor Integra, în continuă creştere
*Până acum au fost instruite peste 1000 de persoane, acordându-se 532 de credite pentru începerea şi dezvoltarea unor afaceri
La sediul Asociaţiei Integra România, din Oradea, a avut loc ieri festivitatea de absolvire a 25 de persoane care au participat la cursul de "Evaluare a potenţialului şi deprinderilor şi orientare pentru femei aflate în dificultate". Acest curs este finanţat de USAID, în cadrul Programului GRASP de reformă a administraţiei publice locale. Următorul curs va avea loc în iulie.
Cursul se adresează, în special tinerelor absolvente şi femeilor aflate în dificultate (şomere, văduve, divorţate etc.), celor care trebuie să se reprofileze şi nu ştiu ce ar fi mai potrivit pentru ele. De la începutul lansării programului de instruire şi până la ora actuală, au beneficiat de serviciile oferite de Integra peste 130 de femei. Din noiembrie 2003 (de când Integra beneficiază de finanţare USAID), dintre 80 de absolvenţi, 32 de femei îşi căutau un loc de muncă, reuşind, în final, ca 12 să-şi găsească de lucru. Înainte de a participa la cursuri, participantele sunt evaluate, cu ajutorul unui chestionar, şi sunt consiliate gratuit pentru a opta pentru cursul de afaceri sau cel pentru alegerea unei slujbe potrivite. La finalul cursurilor, absolventele elaborează un plan de inţiere şi dezvoltare a unei afaceri sau de găsirea unui loc de muncă.
Florica Cherecheş, director executiv Asociaţia Integra România, ne-a spus: "Pe lângă acest curs, mai avem în derulare încă două: micro-creditare pentru mici întreprinzători, afaceri de familie şi cursuri pentru sprijinirea întreprinzătorilor din mediul rural. Ultimul dintre cursuri este la finalul finanţării, de aceea va mai avea loc doar un singur curs. Toţii participanţii la aceste programe beneficiază de mici credite (până la 200 de milioane de lei) pentru afaceri sau pentru cei care au deja o afacere. De asemenea, mai pregătim programe prin care clienţii noştri vor fi instruiţi de a-şi promova produsele pe noi pieţe şi de învăţarea micilor întreprinzători să-şi îmbunătăţească managementului afacerii, a eficientizării şi creşterii profitabilităţii."
Din anul 2000 şi până la ora actuală au absolvit cursurile organizate de Integra 1028 de persoane, fiind acordate 532 de credite, în valoare de peste 700.000 dolari SUA. Prin împrumuturi au fost create 293 de afaceri şi, de asemenea, 2.000 de locuri de muncă. Numai în primul trimestru al acestui an au fost instruite 194 de persoane, acordându-se 29 de credite în sumă totală de 74.000 dolari SUA.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.