În foarte scurt timp, România va beneficia de cel mai modern sistem informatic de monitorizare a exploatării și transportului de agregate minerale.

Echipa de dezvoltare a prezentat, zilele acestea, ministrului Costel Alexe, directorului general al Administrației Naționale Apele Române, Ervin Molnar, și specialiștilor din minister și ANAR versiunea finală a sistemului informatic.

Cei care exploatează ilegal balast din albiile râurilor produc pagube iremediabile atât ecosistemelor acvatice, cât și lucrărilor hidrotehnice sau infrastructurii rutiere. Prin această aplicație, fiecare cetățean va putea contribui la stoparea exploatărilor ilegale de agregate minerale. Odată cu implementarea noului sistem, oricine va putea verifica, după numărul de înmatriculare, dacă un astfel de transport deține aviz legal sau nu.

„De la începutul anului și până în prezent, inspectorii din cadrul ABA Crișuri au efectuat 49 de controale la balastiere. Pentru exploatarea ilegală a perimetrelor din terase s-au aplicat amenzi în valoare de 35.000 de lei. Inspectorii au verificat dacă agenții economici desfășoară activitățile de exploatare a nisipului și pietrișului în baza actelor de reglementare și dacă se respectă prevederile impuse de avizele de gospodărire a apelor”, anunță Ionel Avrigeanu, directorul ABA Cișuri.

Platforma electronică dezvoltată la nivelul ministerului de resort va fi un instrument util de management și control al materialelor și provenienței agregatelor minerale, indiferent de locul unde acestea sunt exploatate, fie că vorbim despre albiile râurilor, maluri sau terase. Platforma va furniza autorităților competente din domeniu o evidență clară a utilizatorilor/beneficiarilor care funcționează în baza actelor emise de autorități. De asemenea, va putea fi accesibilă și cetățenilor.

Conform noilor modificări legislative, inspectorii Administrațiilor Bazinale de Apă primesc atribuții suplimentare de control. Aceasta înseamnă că, împreună cu celelalte instituții de control și anume: Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Garda Naţională de Mediu, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, vor putea identifica mult mai eficient circulația agregatelor minerale exploatate ilegal, aplicând sancțiuni și amenzi ori de câte ori va fi constatată nerespectarea prevederilor legale.

„Cu alte cuvinte, cadrul legal ne va permite ca, împreună cu organele competente, să avem evidența privind exploatarea, proveniența, circulația și comercializarea agregatelor minerale pentru ca, în cazul în care se constată nerespectarea prevederilor legale, materialele de balast să fie confiscate și valorificate conform legii”, menționează Ionel Avrigeanu.

Potrivit acestuia, în bazinul hidrografic Crișuri, pentru anul în curs, au fost planificate 67 de controale la balastiere. Acțiunea de verificare și control continuă în teren conform planificării.