A V-a ediţie a Cupei Cetăţii la arc tradiţional - Arcaşi din 12 cluburi îşi ascut săgeţile
Clubul Sportiv "Redpoint" Oradea organizează, în perioada 6 - 8 iulie, Cupa Cetăţii pentru arc tradiţional, etapa a 3-a de Campionat Naţional. La această competiţie s-au înscris 70 de concurenţi, la toate categoriile - seniori\senioare, juniori\junioare, copii -, reprezentând 12 cluburi din România.
Cupa Cetăţii la arc tradiţional a devenit deja o tradiţie sportivă în Bihor, fiind al cincilea an în care se organizează. Competiţia care se va desfăşura în Şanţul Cetăţii, va fi arbitrată de Eugen Ionică, prefectul judeţului Olt şi arcaş pasionat. Programul de desfăşurare a competiţiei debutează mâine, 6 iulie, cu sosirea delegaţilor şi instalarea ţintelor şi a logisticii aferente, antrenamentul oficial şi şedinţa tehnică. Primul tur de calificări va avea loc sâmbătă, 7 iulie, începând cu ora 10.30, iar cel de-al doilea tur va începe la ora 14.00. Duminică, 8 iulie, concursul va începe la ora 10.00, cu calificări, faze eliminatorii şi finale, după care va urma festivitatea de premiere.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.