A patra generaţie de absolvenţi a Universităţii Agora
Ieri, la Universitatea Agora, a avut loc cursul festiv al celei de-a patra generaţii de absolvenţi la specializările Drept şi Management, şi a primei generaţii la specializarea Informatică economică.
Alături de absolvenţi, au trăit emoţiile ultimului curs părinţi, fraţi şi prieteni, dar şi de către cei care au contribuit la formarea loc ca specialişti în domeniul de activitate ales. Cei 400 de absolvenţi la specializările Informatică economică, Drept, Management şi Contabilitate şi Informatică de gestiune au trăit intens emoţiile cursului festiv, care a debutat cu intonarea Imnului de stat şi a Odei bucuriei. În deschiderea festivităţilor, rectorul universităţii, prof. Mişu Jan Manolescu, a adresat celor prezenţi câteva cuvinte, subliniind că porţile Universităţii Agora rămân în continuare deschise pentru absolvenţi. "Este o tradiţie pentru noi să îi cinstim pe cei care au reuşit să parcurgă o programă pretenţioasă şi să depăşească examene dificile. Sunteţi o promoţie cu un potenţial deosebit şi sunt convins că, peste ani, ne veţi bucura cu realizările dumneavoastră", a precizat prof. Mişu Jan Manolescu. Studenţii le-au pregătit şi o surpriză invitaţilor, un moment artistic susţinut de către "Agora Artistic Group". În numele absolvenţilor au luat apoi cuvântul şefii de promoţie, iar mai apoi, decanii de ani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.