Tradiţionala scenă a Naşterii Mântuitorului care se bucură, an de an, de mii de vizitatori, va fi şi în acest an refăcută în faţa Primăriei Oradea. Amenajarea grupului statuar format din 13 figurine turnate în ipsos cu prilejul împlinirii a 2.000 de ani de la naşterea lui Iisus a devenit o tradiţie, ieri angajaţii Primăriei Oradea demarând lucrările de pregătire a grajdului biblic.

Ca în fiecare an, în faţa Primăriei Oradea, cu ajutorul pieselor turnate din ipsos, va fi refăcută tradiţionala scenă a naşterii lui Iisus, în care vor fi amplasaţi cei trei crai, trei păstori, un măgar şi un bivol, Fecioara Maria, Iosif şi Pruncul Iisus, precum şi un înger. Grupul statuar, format din 13 personaje, realizat cu prilejul împlinirii a 2.000 de ani de la naşterea Mântuitorului, este opera unui colectiv de profesori, asistenţi şi studenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea. Timp de unsprezece luni pe an, lucrările sunt adăpostite într-un depozit al Administraţiei Imobiliare Oradea, iar la începutul lunii decembrie piesele sunt scoase la lumină şi recondiţionate, fiind întărită şi baza pe care acestea sunt montate. Ieri au demarat lucrările de amenajare a grajdului biblilc, unde, la începutul săptămânii viitoare vor fi aduse în vederea amplasării cele 13 statuete. Piesele din ghips vor fi recondiţionate de o echipă de studenţi de la Facultatea de Arte Vizuale.

În fiecare an personajele îmbracă straie noi, se ţine cont de moda timpului în alegerea culorilor pentru veşmintele statuilor. Sunt nişte reguli care trebuie respectate: regii purtau îmbrăcăminte de o anumită culoare, iar în îmbrăcămintea păstorilor se foloseau alte nuanţe. Grupul statuar va rămâne amplasat în faţa Primăriei Oradea până după Sărbătorile de Iarnă.