Duminică, 30 octombrie, sătenii din Talpe au pornit, cu mic, cu mare, spre noua biserică ortodoxă a aşezării, pentru că, duminică, acolo, a fost mare sărbătoare: au poposit în sat mai mulţi preoţi din împrejurimi, în frunte cu protopopul Beiuşului, părintele Ioan Nat Balint, iar de la Oradea, de la Episcopie, a sosit chiar Prea Sfinţia Sa dr. Petroniu Sălăjanul, arhiereul vicar al Eparhiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, motivul fiind sfinţirea bisericii cu hramul "Sfântul Vasile cel Mare". Lucrările la noua biserică au început în anul 1996 şi, după cum preciza părintele Ioan Popa, parohul locului, credincioşii au primit, constant, sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al comunei Drăgăneşti, ultima sumă alocată de comunitatea locală fiind de 100 de milioane de lei vechi, bani necesari pentru finalizarea picturii interioare. Slujba de sfinţire a noii biserici din satul Talpe a fost săvârşită de un sobor de 11 preoţi, în frunte cu Prea Sfinţia Sa Petroniu Sălăjanul, la ceremonia religioasă fiind prezenţi majoritatea credincioşilor din sat, dar şi numeroşi săteni din aşezările învecinate.