A fi sau a nu fi consultaţi de Primărie?! - Amplasarea incintelor menajere stârneşte gâlceava între locatari
Iniţiativa Direcţiei Tehnice din Cadrul Primăriei Oradea de a amenaja, la solicitarea asociaţiilor de proprietari, incinte destinate depozitării deşeurilor menajere în eurocontainere a stârnit un război între vecinii de la diferitele scări de blocuri. O condiţie minimă este amplasarea lor la o distanţă mai mare de 5 m de ferestrele locuinţelor din jur, însă chiar şi numeroşi locatari se tem că, la vară, mirosurile pestilenţiale le vor face viaţa imposibilă.
Zilele trecute, pe strada William Shakespeare s-au demarat lucrările de amenajare a unor platforme de beton pe care vor fi montate incintele care să adăpostească containerele de gunoi. În baza facilităţii oferite de administraţia locală, locatarii de la blocul nr. 25 au solicitat să li se amenajeze în curtea blocului o astfel de construcţie. Amplasamentul a fost ales la unul din capetele punctului termic nr. 607, la doar câţiva metri de geamurile riveranilor de la blocul 31. Acest lucru i-a revoltat pe locatarii de la nr. 31 care au solicitat mutarea incintei pe cealaltă parte a punctului termic, unde există spaţiu suficient, în plus datorită curenţilor de aer se poate realiza o aerisire mai eficientă, iar mirosurile grele să nu afecteze pe nimeni. "Solicităm amplasarea acestui spaţiu destinat depozitării reziduurilor menajere la celălalt capăt al punctului termic nr. 607 din mai multe motive. Mirosurile degajate de gunoiul menajer afectează confortul proprietarilor deţinători ai apartamentelor orientate spre est. De asemenea, singura cale de acces spre această incintă este aleea pietonală a blocului 31, neasfaltată, iar ridicarea gunoiului va provoca mult zgomot şi mizerie în timpul tractării. În plus, amplasarea actuală afectează singurele trei locuri de parcare pe care le folosesc proprietarii blocului 31", a motivat Teodor Secară, unul dintre cei 80 de proprietari care locuiesc în blocul nr. 31. La faţa locului s-a deplasat şi unul dintre inspectorii de teren Adrian Maxim. Acesta a precizat că solicitarea de amenajare a incintei a venit din partea locatarilor de la blocul 25, şi că a primit în acest sens un tabel cu acceptul riveranilor de la nr. 25. Însă el a recunoscut că nu a cerut şi acordul celorlalţi vecini care folosesc curtea, în condiţiile în care legea nu îl obligă să facă acest lcuru. "Noi am făcut un lucru suplimentar. Am cerut acordul vecinilor de la nr. 25. Preşedintele de asociaţie s-a ocupat de liste. În ce priveşte acordurile celorlalţi vecini de la alte blocuri, tot preşedintele trebuia să le obţină, doar că a spus că ar fi prea multe semnături", a precizat Adrian Maxim, din cadrul Direcţiei tehnice. Cu toate că vecinii au solicitat să se reanalizeze situaţia, reprezentantul administraţiei locale s-a arătat inflexibil, precizând că lucrurile sunt deja stabilite. "Printr-un pic de bunăvoinţă se putea rezolva problema. Apreciem intenţia bună a Primăriei. Dar, în prealabil trebuia să fim consultaţi şi noi, cei afectaţi", a mai precizat Teodor Secară.
Pe de altă parte, propunerea vecinilor de la nr. 31 de a amplasa incinta în celălalt capăt al punctului termic, nu a fost agreată de ceilalţi proprietari de la blocul vecin. "Nu se poate amplasa aici incinta, deoarece e lângă aleea principală. Pe aici trec zi de zi elevii de la Liceul german", a precizat un alt riveran.
unde sa le puna? eu zic ca ii un loc foarte bun acolo
foarte bun comentariu
1)doamna ziarista daca sinteti vecina cu Secara va rog sa nu fiti si partinitoare 2)distanta legala intre containar si bloc este de 5M Secara are peste 20M 3)spatiul este public nu proprietatea lui Srcara