A doua ediţie ia startul joi la Oradea - Star Vivere Music Revolution
Joi şi vineri, pe scena Teatrului Regina Maria, va avea loc cea de-a doua ediţie a festivalului Star Vivere Music Revolution. Invitaţii speciali în gala din acest an sunt Nico, Florina Hinsu Mariş şi Ovidiu Lazăr & Star Vivere.
Asociaţia Star Vivere, în parteneriat cu Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor, organizează în perioada 12 - 13 noiembrie cea de-a doua ediţie a Festivalului pentru copii şi adolescenţi Star Vivere Music Revolution. Evenimentul se va desfăşura pe scena Teatrului de Stat Regina Maria. Joi, de la ora 17.00, pe scena teatrului va debuta concursul, iar vineri, de la ora 13.00, va avea loc Gala decernării premiilor Star Vivere Music Revolution.
Pe scena teatrului vor urca concurenţi înscrişi din Bucureşti, Roman, Bacău, Oneşti, Cluj, Arad, Timişoara, Petroşani, Baia Mare, Bârlad. În cele cinci grupe se vor prezenta copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 7 ani. La fiecare categorie de vârstă se vor acorda locurile I, II şi III, iar la final se va acorda marele premiu. Premiile sunt în bani, dar şi în produse oferite de sponsorii festivalului. În gală vor sustine recitaluri Nico, Florina Hinsu Mariş, Ovidiu Lazăr & Star Vivere. Concurenţii vor fi jurizaţi de: Mihai Alexandru - preşedintele Juriului, Nico (artist), Mihaela Tatu (realizator şi producător de emisiuni Radio TV), Doina Benţu (director şi organizator al festivalurilor Ursuleţul de aur, Delfinul de aur), Florina Mariş Hinsu (artist liric), Bogdan Alexe (regizor, producator) şi Ovidiu Lazăr (student la CPM Music Institute Milano, Italia).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.