Ieri, în Sala de şedinţe a Protopopiatului Ortodox Oradea a avut loc sesiunea ştiinţifică "90 de ani de la apariţia revistelor Cele Trei Crişuri şi Legea Românească". Acţiunea a fost organizată de către Universitatea din Oradea, Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio, Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Bihor, Protopopiatul Ortodox Oradea şi Asociaţia Cultul Eroilor - Filiala Bihor.

Anul 1921 a însemnat un an de vârf în cultura bihoreană, când celei mai vechi reviste literare, Familia, i s-au alăturat, în vederea promovării idealurilor româneşti, două noi reviste: Cele Trei Crişuri şi Legea Românească. Cel care a vorbit auditoriului despre rolul jucat în societatea interbelică, dar şi după revoluţia din decembrie 1989 de  revista Cele Trei Crişuri a fost prof. univ. dr. Viorel Faur, care a fost coordonatorul celei de-a treia serii (1990-2000). Naşterea revistei s-a produs imediat după unificarea provinciilor româneşti, odată cu promovarea politicii de omogenizare a culturii româneşti, o politică bazată pe finanţarea asigurată de statul român. Până în 1940, revista aparea fără probleme, începând cu Al Doilea Război Mondial ea va apărea la Bucureşti, cu intermitenţe. Va renaşte în 1900, seria a II-a avându-i coordonatori pe Viorel Faur, Miron Blaga - redactor şef şi Constantin Mălinaş - secretar de redacţie. Începând cu anul 2000, seria a III-a apare într-un nou format, activitatea de coordonare fiind preluată de către prof. unv. dr. Antonio Faur. Cea de-a doua revistă care îşi sărbătoreşte în acest an 90 de ani de la înfiinţare este Legea Românească care l-a avut ca întemeietor pe episcopul Roman Ciorogariu. Această revistă s-a dovedit a fi „tribuna ortodoxiei româneşti din vestul României". Foaia bisericească apărea duminică de duminică şi în paginile ei se regăseau valoroase articole care se adresau clericilor, cât şi enoriaşilor. „Revista apără interesele clericilor din Bihor, fiind apărătoarea tezaurului spiritual al credinţei străbune. A fost un anvon binecuvântat şi un dascăl luminat pentru tot neamul românesc", a declarat părintele Octavian Dorel Rus. Prigoana comunistă împotriva cultelor a însemnat întreruperea aparţiei revistei. În 1989, când Biserica Ortodoxă a putut păşi din nou în libertate, Vasile Coman a sprijinit apariţia seriei noi, în 15.000 de exemplare.