Bucurie mare pentru 77 dintre primarii din Bihor, cărora li s-a promis de Guvern, în urmă cu o lună, suma de 830 milioane de lei pentru proiectele derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Sala Mare a Prefecturii Bihor a fost plină ochi cu primari veniţi din toate colţurile judeţului pentru a semna contractele de finanţare pentru o serie de proiecte aflate în derulare în comunităţile pe care le reprezintă. În joc sunt 149 de proiecte, valoarea alocată de Guvernul României pentru finalizarea acestor investiţii se ridică la 830 milioane de lei. Promisiunea Guvernului este că banii alocați vor putea fi şi decontați, în funcție de ritmul de finalizare a șantierelor, până în anul 2018. La semnarea contractelor de finanţare a fost prezent şi prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, care a ținut să precizeze că nu s-a ținut cont de culoarea politică a primarului și că principiul pe care se merge la MDRAP este "primul venit, primul servit". "Tot ceea ce trebuie făcut în următoarea perioadă este impulsionarea executanților lucrărilor de apă, canalizare, drumuri și străzi. Bani sunt", a declarat Claudiu Pop. Acesta a mai adăugat că  Bihorul a primit una dintre cele mai mari sume totale. Cele mai multe proiecte vizează alimentarea cu apă, canalizare, construire staţii de epurare, reabilitare străzi judeţene şi comunale etc. Pentru Budureasa e alocată suma de 177.000 lei în vederea construcţiei unui pod în satul Burda. În comuna Ineu se doreşte construirea unei grădiniţe, valoarea sumei alocate este de 402.000 lei. Aproape 1 milion de lei sunt prevăzuţi pentru refacerea unui pod pietonal peste Crişul Negru între localităţile Totoreni şi Drăgeşti. La Sânnicolau Român s-au alocat 12,4 milioane lei pentru modernizarea drumului comunal Roit - Livada de Bihor, dar şi pentru străzile din Berechiu, Roit şi Sânnicolau. Cea mai mare sumă va reveni Primăriei Oradea, 49 de milioane de lei. Ieri, niciun reprezentant al municipalităţii orădene nu a fost prezent la semnarea contractului. O sumă importantă a fost alocată comunei Lugașu de Jos - aproape 46,5 milioane de lei, iar orașul Valea lui Mihai va primi 33,37 milioane de lei, în timp ce primăria Biharia va avea la dispoziţie  32 de milioane de lei.