70 de ani de la "Noaptea ruşinii"
În urmă cu 70 de ani istoria avea să cunoască un moment de cotitură: "Noaptea de Cristal" sau "Noaptea ruşinii" urma să marcheze începutul Holocaustului.
Pogromul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie avea să fie urmat de trimiterea în lagărele de concentrare naziste a peste 30 de mii de evrei. Pretextul a fost asasinarea unui diplomat german de către un tânăr evreu în data de 7 noiembrie. Adolf Hitler şi ministrul propagandei naziste Joseph Goebbels au cerut atunci "ridicarea împotriva evreilor şi o răzbunare sângeroasă". La acest apel au reacţionat toţi susţinătorii regimului nazist: membri ai Gestapoului, trupelor SS şi Hitlerjungendului au asasinat 90 de evrei, au demolat şi incendiat 267 de sinagogi, au distrus 7. 500 de magazine şi ateliere deţinute de evrei. Numele de Kristalnacht a venit de altfel de la zecile de vitrine ale căror geamuri au fost sparte. A urmat un nou val de măsuri împotriva evreilor: ridicarea dreptului de a folosi mijloacele de transport în comun, eliminarea din şcolile publice şi a accesului la sistemul medical dar, mai ales, confiscarea mascată a proprietăţilor şi deportarea în lagărele de la Dachau sau Buchenwald a peste 30 de mii de evrei. Comunitatea internaţională a protestat ferm la pogromul din Germania şi Austria dar fără efect. Două luni mai târziu, Adolf Hitler avea să lanseze în parlamentul german ameninţarea că "dacă evreii din Europa şi din afara ei vor reuşi să arunce popoarele din nou într-un război mondial atunci rezultatul va fi nimicirea rasei evreieşti din Europa". Şi, un an mai târziu, "profeţia" cum însuşi Hitler o numea avea să se împlinească. În urma Holocaustului peste 6 milioane de evrei şi-au pierdut viaţa.
Cu ocazia comemorării a 70 de ani de la "Noaptea de Cristal", Angela Merkel a participat ieri la o ceremonie la sinagoga Rykestrasse din Berlin, cea mai mare din Germania, şi una dintre puţinele care nu au fost distruse de nazişti. Cancelarul german a cerut societăţii germane să "lupte cu hotărâre împotriva rasismului şi în special a antisemitismului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.