Acum 70 de ani, localitatea sălăjeană de la graniţa cu Bihorul era trecută prin foc şi sabie. Hoardele horthyste s-au dezlănţuit asupra civililor români. Nimeni nu a fost cruţat, de la copiii din burta mamei până la moşnegii neputincioşi. Astăzi, Prefectura Sălaj organizează la Monumentul martirilor din localitate festivităţi de comemorare a tragediei prin care au trecut, în acel septembrie negru 1940, românii din acest colţ al ţării.

 

Modul în care s-a desfăşurat masacrul a fost stabilit de către instanţa Tribunalului Poporului din Cluj, la 13 martie 1946. Sub pretextul răzbunării a doi militari unguri morţi într-o explozie în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Vasvári Zoltán din armata horthystă părăseşte, în 13 septembrie 1940, localitatea Nuşfalău, unde se afla cantonat, îndreptându-se cu compania sa spre Ip. Motivul răzbunării este unul fictiv, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniţiei, dovadă fiind faptul că cei patru români arestaţi la momentul incidentului au fost ulterior eliberaţi.

În noaptea de 13 spre 14 septembrie, în jurul orei 23.00, locotenentul Vasvári Zoltán ajunge în Ip. Împreună cu membrii gărzii naţionale din comună s-au dus pe la casele mai multor locuitori, trezindu-i din somn şi împuşcându-i. Au fost ucişi în acest mod 18 români. Crimele au fost comise înainte de miezul nopţii. Întors la sediul gărzii naţionale din Ip, Vasvári Zoltán dă indicaţii membrilor să pregătească 10 căruţe şi mai mulţi oameni pentru dimineaţă, în scopul îngropării victimelor ucise până atunci. Locotenentul părăseşte apoi postul. Imediat după aceea din sat se aude o rafală de mitralieră, iar Vasvári se întoarce la sediul gărzii naţionale, pretextând că sătenii români i-au atacat compania. Furios, se adresează oamenilor din corpul de strajă local, ameninţând că va incendia comuna. Unul dintre comandanţi a încercat să-l oprească, răspunzându-i că aşezarea este compusă în proporţie de 70% din maghiari. Atunci Vasvári Zoltán a cerut să i se dea oameni din garda locală care să arate le soldaţilor lui casele românilor, pentru a-i împuşca. S-au format şase echipe de soldaţi în frunte cu câte un om din garda locală, drept călăuză. În noaptea aceea au fost ucişi prin împuşcare sau înjunghiere cu baioneta 157 de români, printre ei aflându-se octogenari, femei gravide, copii în leagăn.

A doua zi dimineaţa, din ordinul locotenentului Vasvári, mai mulţi localnici au fost puşi să sape o groapă în cimitirul satului, iar alţi săteni au fost scoşi cu căruţele şi au mers din casă în casă pentru a ridica şi transporta cadavrele la groapa comună.