În contextul evenimentelor interne şi internaţionale din perioada anilor 1939 - 1941, factorii de decizie politici şi militari de la Bucureşti au hotărât înfiinţarea, la 10 iunie 1941, a primelor subunităţi şi unităţi de paraşutişti militari români. Aşa se face că Statul major al Ministerului Aerului şi Marinei Militare de la acea vreme a dispus înfiinţarea, pe lângă Centrul de Instrucţie al Aeronauticii Militare, a Şcolii de Paraşutişti Militari, cu un efectiv iniţial de 130 de elevi şi cadre.

În prima jumătate a anului 1944, acest efectiv a ajuns la cifra de 1.045 elevi şi cadre. Din păcate, această realitate nu a durat mult. Desfiinţarea unităţii de paraşutişti militari a pornit de la faptul că o parte din efectivul companiei de paraşutişti cu misiuni speciale (sub acoperire) a acţionat, în anul 1943 şi în prima parte a anului 1944, împotriva paraşutiştilor şi a partizanilor sovietici, care operau, în grupuri mici, în zonele operative ale marilor unităţi ale Armatei Române de pe frontul de est. Drept urmare, unul dintre obiectivele principale ale comandamentului sovietic la sosirea şi instalarea acestuia în Bucureşti (31 august 1944) a fost acela de a desfiinţa unitatea de paraşutişti militari români. Acest lucru s-a petrecut la data de 1 martie 1945, în condiţii dramatice - arestarea unor ofiţeri şi subofiţeri, treceri în rezervă -, iar elevii paraşutişti au fost mutaţi în cadrul unor unităţi din ţară şi la unităţile operative de pe frontul de vest. Nu s-a ţinut cont de faptul că această unitate de paraşutişti participase activ, având o contribuţie majoră şi decisivă la nimicirea unităţilor hitleriste din nordul Bucureştiului în perioada 23-30 august 1944, care intenţionau să ocupe Capitala, până la sosirea trupelor sovietive şi române din Moldova. În luptele dramatice trupele de paraşutişti români au reuşit să oprească unităţile hitleriste din nordul Capitalei să ocupe Bucureştiul. Trupele noastre de paraşutişti au înregistrat 91 de morţi, 159 de răniţi şi 3 dispăruţi, iar pentru faptele lor de arme, vitejie şi eroism legendar, au fost decoraţi 22 de ofiţeri, 9 subofiţeri şi 173 de elevi paraşutişti. În ce priveşte reînfiinţarea unităţii de paraşutişti, acest fapt s-a decis la 1 noiembrie 1950, când Emil Botnăraş, la acea vreme ministrul Apărării Naţionale, cu avizul Moscovei, a ordonat reînfiinţarea unui batalion de paraşutişti, cu sediul în Garnizoana Tecuci. „Ca veteran de război (voluntar) şi veteran al paraşutismului militar (voluntar), sunt mândru şi onorat că am făcut parte din această armă de elită. Ca fost paraşutist, autor a nouă lansări cu paraşuta (cinci automate şi patru comandate cu aterizare la punct fix), ulterior ofiţer superior de grăniceri (acum, poliţie de frontieră), gândurile şi sentimentele mele de aleasă preţuire şi recunoştinţă se îndreaptă spre bravii noştri eroi paraşutişti căzuţi la datorie în procesul de pregătire pe timp de pace şi către cei căzuţi în luptele pentru apărarea şi consolidarea statului nostru de drept naţional, unitar, suveran şi indivizibil", ne-a declarat col. (r) Tudor Marinescu, fost paraşutist, ulterior în arma de grăniceri.