La 9 Mai 1945 s-a terminat cel de-Al Doilea Război Mondial în Europa, prin strălucita victorie a armatelor coaliţiei antihitleriste constituite din forţele armatelor URSS, SUA, Angliei, Franţei şi ale altor state, printre care şi România. La câteva luni după înfrângerea Germaniei hitleriste a fost scos din luptă şi aliatul acestuia din Asia - Japonia, care a capitulat necondiţionat la 6 septembrie 1945, în urma celor două lovituri nucleare de la Nagasaki şi Hiroshima.

Participarea României la înfrângerea celui de-al doilea Reich a sporit potenţialul militar şi economic al coaliţiei antihitleriste, a contribuit la scurtarea cu cel puţin şase luni a celui de-al Doilea Război Mondial. Înfruntând duşmanul timp de 260 de zile, armata română a pătruns peste 1.000 km în dispozitivul inamic, de la Mureş până în apropiere de Praga, a străbătut 17 masive muntoase, a forţat 12 cursuri mari de ape, a eliberat 3.831 de localităţi, dintre care 53 de oraşe. În afară de morţi şi răniţi, armata română a provocat acestuia pierderi care s-au cifrat la 117.792 de militari luaţi prizonieri şi 18.731 de morţi pe câmpurile de luptă, ceea ce echivalează cu efectivul a circa 14 divizii.
Victoria de la 9 Mai 1945 găsea pe frontul hitlerist forţe armate române îndrumând două comandamente de armată, patru comandamente de corp de armată, 16 divizii de infanterie şi cavalerie, un corp aerian, o divizie de artilerie antiaeriană, flotila de la Dunăre, un regiment de tancuri, o brigadă de căi ferate şi alte unităţi şi formaţiuni pentru asigurarea tehnico-materială şi sanitar-veterinară a frontului. Totalul efectivelor forţelor armatei române aflate în zonele de recuperare înainte de înapoierea în ţară se ridica la 198.522 de militari de toate gradele.
Cu tot efortul economic şi militar depus de România în perioada 23 august 1944 - 9 mai 1945, recunoscut de marile puteri ale coaliţiei ca a patra putere militară în lupta împotriva Germaniei hitleriste, totuşi, România a fost socotită un stat învins, nefiindu-i recunoscut statutul de cobeligerant. De asemenea, România a fost obligată la plata unei uriaşe despăgubiri de război: 3.000 de milioane de dolari şi a fost obligată să întreţină armata sovietică de ocupaţie.
Ca ofiţer superior de grăniceri (azi, poliţie de frontieră), veteran de război şi veteran al paraşutismului militar românesc, supravieţuitor şi purtător de istorie vie din cel de-al Doilea Război Mondial, membru activ în Biroul Executiv al ANSV Război, membru activ - fondator în Biroul Comitetuui Executiv al Asociaţiei Culturale Pro-Basarabia şi Bucovina - Filiala Bihor, membru de onoare al ANCMRR din MApN şi MAI - Filialele Bihor, membru de onoare al trupelor de paraşutişti, armă de elită a armatei române - acum, la ceas aniversar, consider că se cade cu prisosinţă ca gândurile noastre să se îndrepte cu evlavie, respect, înaltă preţuire şi aleasă recunoştinţă spre bravii eroi ai neamului nostru românesc, care prin sacrificiul lor suprem şi-au adus o contribuţie majoră şi decisivă la apărarea şi consolidarea statului nostru naţional român, unitar, liber, independent, suveran şi indivizibil.

Să nu ne uităm eroii neamului! Dumnezeu să binecuvânteze România!