Într-o atmosferă de bucurie, dar și de respect față de o istoria zbuciumată, ieri, 14 octombrie, au debutat manifestările prilejuite de Centenarul Școlii Gimnaziale „Oltea Doamna”, una dintre cele mai vechi școli cu tradiție din învățământul românesc bihorean.
Actualitate
Incendiu într-un bloc de garsoniere - Pomperii au evacuat locatarii
Locatarii unui bloc de garsoniere situat pe strada Aluminei din Oradea au fost evacuaţi, ieri, de pompieri, după ce un incendiu a izbucnit la etajul şase al imobilului. Trei persoane au fost intoxicate cu fum, dar au refuzat transportul la spital.
- 14 Octombrie 2019
- Citeste
O campanie publică unică la nivel naţional şi-a atins obiectivul - Casa Memorială Iuliu Maniu a fost inaugurată
Într-o zi binecuvântată cu o vreme splendidă de toamnă, un act caritabil unic la nivel naţional a salvat o pagină de istorie naţională. Sâmbătă, 12 octombrie, la Bădăcin a fost celebrată reapariţia unui reper pe harta demnităţii româneşti.
- 13 Octombrie 2019
- Citeste
Cea mai mare oră de Kangoo Jumps din istorie - Oradea a bătut recordul
Peste o mie cinci sute de persoane, orădeni dar nu numai, au participat, potrivit organizatorilor, ieri, la cea mai mare oră de Kangoo Jumps, în încercarea de a bate recordul mondial deţinut până acum de Germania.
- 13 Octombrie 2019
- Citeste
Acordarea titlului de cetăţean al oraşului, ceremonii militare şi concert - Ziua Orașului Oradea
Începând cu 1992, Oradea sărbătoreşte în fiecare an, la 12 octombrie, Ziua Oraşului, dată care marchează două evenimente majore din istoria sa: 12 octombrie 1918 - semnarea Declaraţiei de Independenţă a Românilor din Transilvania, în casa dr. Aurel Lazăr și 12 octombrie 1944 - ziua eliberării Oradiei de către armatele române, cu numai câteva zile înainte de eliberarea ultimului oraş românesc, Carei.
- 13 Octombrie 2019
- Citeste
Turnul principal al Palatului Episcopal Greco-Catolic a fost montat
La sfârșitul săptămânii, vineri, 11 octombrie, la ora 12:00, a fost amplasată, cu ajutorul unei macarale, partea superioară a turnului principal al Palatului Episcopal Greco-Catolic din Piața Unirii.
- 11 Octombrie 2019
- Citeste
Lovit de o maşină furată, condusă de un copil de 15 ani, beat - Poliţist orădean în misiune, rănit grav
Un poliţist de 30 de ani în misiune a fost rănit grav în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost lovit în Oradea de o maşină furată, condusă de un copil de 15 ani, bea
- 11 Octombrie 2019
- Citeste
Peste 1500 de persoane s-au înscris la cea mai mare oră de Kangoo Jumps - România va intra duminică în Cartea Recordurilor
Kinga Sebestyen, renumita antrenoare și creator de programe de slăbit și recuperare medicală, pregătește cea mai mare oră de Kangoo Jumps din istorie. Evenimentul va avea loc duminică, 13 octombrie, la ora 13.00, în Piața Mare din Oradea.
- 11 Octombrie 2019
- Citeste
Campanie a Poliţiei Rutiere orădene - Avertisment de amenzi mari
Poliţiştii orădeni au ieşit, ieri, în trafic, şi au discutat cu şoferii despre noile prevederi referitoare la utilizarea telefonului mobil la volan. Agenţii le-au explicat conducătorilor auto că valoarea amenzilor a crescut, dar şi că pot rămâne chiar fără permis, dacă nu respectă regulile. Noile reglementări intră în vigoare sâmbătă.
- 10 Octombrie 2019
- Citeste
Au testat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul județului Bihor - Simulare a unui accident feroviar
Joi, 10 octombrie a.c., între orele 10.17 - 14.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a desfăşurat un amplu exerciţiu care a vizat verificarea viabilităţii Planului Roşu al județului Bihor în ipoteza producerii unui accident feroviar urmat de incendiu.
- 10 Octombrie 2019
- Citeste


