Proiectul viitorului drum de centură al oraşului Aleşd va fi în dezbatere publică până în data de 12 ianuarie, pe site-ul Consiliului Judeţean Bihor, cei interesaţi putând depune observaţii. Preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că varianta pe care administraţia judeţeană o preferă are o lungime de 5,9 km, valoarea estimată fiind de 25 milioane de euro, TVA inclus. Această variantă este contestată de o parte din locuitorii din zonă.
Actualitate
Revelionul "Anului Covid" nu se va mai organiza în Piața Unirii
Dacă până acum, Primăria Oradea îi invita pe orădeni în Piața Unirii să petreacă împreună, în aer liber, noaptea dintre ani, în acest an, având în vedere contextul sanitar actual provocat de pandemia de coronavirus, Revelionul 2020/2021 nu se va mai organiza în formula binecunoscută.
- 29 Decembrie 2020
- Citeste
Pompierii bihoreni au intervenit în mai multe localități din județ - Copaci și acoperișuri doborâte de vânt
Peste 50 de pompieri militari din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” au acționat cu 12 autospeciale de intervenție și alte echipamente și accesorii specifice pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase manifestate la nivelul județului Bihor.
- 29 Decembrie 2020
- Citeste
Doar în interior, fără a depăși 30% din capacitatea maximă - Se deschid restaurantele în Oradea
Veste bună la sfârșit de an. În ultima ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU) de ieri s-a decis redeschiderea restaurantelor și cafenelelor din oraș, cu mențiunea că, în interior este permisă servirea fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului iar programul este limitat la intervalul orar 06.00 – 23.00.
- 28 Decembrie 2020
- Citeste
Vaccinarea împotriva Covid-19 a început - Când ne vine rândul?
Vaccinarea împotriva Covid-19 în România, conform Guvernului României, va începe în ianuarie și se va realiza în trei etape. În Bihor vor fi organizate 23 de centre, din care 9 în Oradea, iar ținta o reprezintă vaccinarea a peste 60% din totalul populației până în primăvară.
- 28 Decembrie 2020
- Citeste
Acces doar pe bază de bilete - Piața 100 se redeschide în 9 ianuarie
Având în vedere faptul că incidența cazurilor de coronavirus la nivelul municipiului Oradea a scăzut sub 3 la mia de locuitori, Primăria municipiului Oradea și Administrația Domeniului Public au decis ca, începând de sâmbătă, 9 ianuarie 2021, Piața 100 din Oradea să-și reia activitatea. „De menționat că accesul în piață va fi posibil doar prin achiziționarea anticipată a biletelor.
- 28 Decembrie 2020
- Citeste
Trei mașini implicate, șase persoane rănite - Accident în Sălard
Șase persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Sălard, ieri, în care au fost implicate trei autoturisme.
- 28 Decembrie 2020
- Citeste
Incendiu la un centru de plasament pentru copii din Oradea
Un incendiu a izbucnit la un centru de plasament de pe strada Feldioarei din Oradea, pompierii intervenind cu mai multe echipaje. Din fericire, copii și personalul au reușit să iasă din clădire la timp, focul fiind stins în câteva minute.
- 28 Decembrie 2020
- Citeste
După 12 ani de blocaje, linia Electrică Aeriană Oradea Sud – Nădab - A intrat în funcțiune
Transelectrica a anunțat că Linia Electrică Aeriană 400 kV Oradea Sud – Nădab a fost pusă în funcțiune miercuri, 23 decembrie. Investiția, în valoare de 4 milioane lei, permite creșterea capacității transfrontaliere cu Ungaria la 1000 MW.
- 23 Decembrie 2020
- Citeste
Pentru perioada 24 – 30 decembrie - Programul tramvaielor și autobuzelor
OTL a anunțat cum vor circula mijloacele de transport în comun din Oradea și pe traseele metropolitane în perioada 24-30 decembrie.
- 23 Decembrie 2020
- Citeste


