Guvernul va aloca, la rectificarea bugetară din această săptămână, încă 50 de milioane de euro pentru construcţia de locuinţe, a declarat ministrul delegat pentru Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely. "Vom avea rectificare şi numai pentru construcţia de locuinţe Guvernul va aloca o sumă destul de mare, 1.600 de miliarde de lei vechi, ceea ce înseamnă circa 50 de milioane de euro în plus faţă de ce am vorbit şi avem speranţe că anul acesta vom preda mai multe locuinţe", a spus Borbely. Potrivit acestuia, introducerea posibilităţii cumpărării locuinţelor ANL de către tineri nu va rămâne la stadiul de intenţie, iar într-o lună Guvernului îi va fi prezentată varianta legislativă. Borbely a spus că banii care vor fi obţinuţi din vânzarea acestor locuinţe vor alimenta un fond special, din care 12-15% va fi alocat primăriilor. "Tinerii vor avea posibilitatea să le cumpere. Printr-o Hotărâre de Guvern vom fixa o anumită sumă la care ei vor putea să cumpere aceste locuinţe. Va fi un fond special, o parte din acest fond o vom da primăriilor, pentru că şi ei au contribuit cu utilităţile, mare parte totuşi va rămâne la acest fond central. Deci cam 12-15% primăria, restul ANL-ul. Aceasta va fi şi proporţia în ceea ce priveşte fondurile care vor fi pentru locuinţe”, a spus ministrul, care a adăugat că va discuta această problemă şi cu Federaţia Municipiilor şi Federaţia Oraşelor, întrucât este vorba de parteneriat.