O bombă de artilerie din cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperită miercuri, 23 aprilie, de un cetățean din Tărian, pe propriul teren.
Actualitate
Lucrările între Băile Felix și Oșorhei sunt realizate în proporţie de 85% - În vară se va circula pe Inelul Metropolitan
Lucrările la tronsonul 2 al Inelului Rutier Metropolitan, dintre Băile Felix şi Oşorhei, sunt realizate în proporţie de 85%, în prezent turnându-se al doilea strat de asfalt. Consiliul Judeţean Bihor estimează că drumul va fi dat în folosinţă cel târziu la sfârșitul lunii iunie.
- 24 Aprilie 2025
- Citeste
Instructaj pentru preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare - Alegeri prezidenţiale şi locale
Președinții și locțiitorii celor 660 secții de votare din municipiul Oradea și județul Bihor au fost instruiţi miercuri, 23 aprilie, şi joi, 24 aprilie, la Oradea Arena, în vederea desfășurării alegerilor prezidențiale și locale parțiale programate pentru data de 4 mai. Sesiunile de instruire au fost coordonate de Instituția Prefectului - județul Bihor.
- 24 Aprilie 2025
- Citeste
De la 1 iunie, zboruri Oradea – München - Contract semnat cu Lufthansa
Mircea Mălan, președintele interimar al Consiliului Județean Bihor, și Monica Dobruțchi, managerul general Lufthansa pentru România, Bulgaria și Moldova, au semnat miercuri, 23 aprilie, contractul pentru operarea zborurilor Oradea – München. Contractul s-a încheiat pe o perioadă de 3 ani.
- 23 Aprilie 2025
- Citeste
Cele trei parcări supraetajate din zona centrală vor fi gratuite - Restricții de circulație în Piața Unirii
Comisia municipală de circulație s-a întrunit joi, 17 aprilie, pentru a analiza solicitările care privesc restricționări ale traficului în municipiu.
- 17 Aprilie 2025
- Citeste
Șoferii care se întorc acasă de sărbători, întâmpinați la intrarea în țară de polițiști - Cafea, apă și recomandări preventive
Polițiștii din Bihor le-au oferit conducătorilor auto care se întorc acasă, de Paști, o pauză de cafea și recomandări, pentru a preveni victimizarea prin accidente rutiere produse pe fondul oboselii la volan sau prin infracțiuni specifice sezonului sărbătorilor pascale.
- 17 Aprilie 2025
- Citeste
106 ani de la instaurarea administrației românești la Oradea - Program festiv
Oradea marchează luni, 21 aprilie, împlinirea a 106 ani de la instaurarea administrației românești prin ceremonie militară la statuia generalului Traian Moşoiu, o demonstrație de mânuire a armelor, urmată de un moment artistic al fanfarei militare în Piaţa Unirii. De asemenea, pot fi vizitate două avioane militare expuse la Aeroport.
- 16 Aprilie 2025
- Citeste
Pregătiți pentru un viitor în siguranță - Siguranța se învață din copilărie
Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul Rutier, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, a desfășurat, în perioada martie – aprilie a.c., o serie de acțiuni preventive, în cadrul unei extinse campanii de educație rutieră, în școlile din județul Bihor.
- 16 Aprilie 2025
- Citeste
Noaptea Europeană a Muzeelor 2025 - Vreau să fiu voluntar!
Anul acesta, Noaptea Europeană Muzeelor va avea loc în data de 17 mai. Cu această ocazie, Muzeul Țării Crișurilor, Muzeul Orașului Oradea, Muzeele Memoriale „Aurel Lazăr”, „Iosif Vulcan” și „Ady Endre” vor fi deschise pentru public în intervalul 19.00-24.00.
- 16 Aprilie 2025
- Citeste
Investiția CJ Bihor din pitoreasca regiune a Lacului cu pâlnie Vida - Camping modern finalizat
Autoritățile locale și județene au început, miercuri, 16 aprilie, recepția lucrărilor la camping-ul modern din apropierea Lacului Vida, comuna Dobrești, primul din cele patru construite în Dobrești, Vadu Crișului, Șuncuiuș și Bratca.
- 16 Aprilie 2025
- Citeste
Crişana Digitală


