Era vineri, 4 martie 1977. Se anunţa o seară frumoasă, cu lună plină şi cer înstelat. După o iarnă geroasă, primăvara bătea la uşă. Numai că seara frumoasă, aparent banală, a devenit un coşmar la ora 21.20. Atunci s-a declanşat cel mai devastator cutremur din România, care a lăsat în urma sa mii de morţi. Cataclismul, cu o intensitate de 7,2 grade pe Scara Richter, a zguduit violent în special partea de sud a României. Şocaţi de intensitatea mişcărilor telurice, oamenii au ieşit pe străzi. Alţii n-au avut acest noroc...

Cutremurul a avut o intensitate de 7,2 grade pe Scara Richter şi a făcut, în circa 55 de secunde, 1.578 de victime, din care 1.424 numai în Bucureşti. La nivelul întregii ţări au fost circa 11.300 de răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit. Majoritatea pagubelor materiale s-au înregistrat la Bucureşti, unde peste 33 de clădiri şi blocuri mari s-au prăbuşit. Tot oraşul Zimnicea a fost distrus, şi s-a trecut la reconstruirea sa din temelii. Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din ţară, la o adâncime de circa 100 km. Unda de şoc s-a simţit aproape în toţi Balcanii. În seara zilei de 4 martie, preşedintele Nicolae Ceauşescu, împreună cu consoarta sa, participau la banchetul oficial oferit de preşedintele Nigeriei în cinstea oaspeţilor. După toastul şefului statului nigerian, un secretar român a intrat în sală şi l-a informat pe Ceauşescu de situaţia din ţară. Răspunzând calm la cuvântarea gazdei, preşedintele român s-a aşezat şi l-a anunţat în particular de dezastrul survenit în România. Banchetului i s-a pus capăt câteva minute mai târziu. La început, ştirile ajunse pe căi ocolite erau confuze, vorbindu-se despre un cutremur de gradul 10, deci despre distrugerea totală a Bucureştiului. Pana de curent de la Bucureşti făcea imposibilă orice comunicaţie. În plus, autorităţile locale erau confuze, neluând pe moment nicio măsură concretă. După restabilirea legăturii cu ţara, Ceauşescu a cerut un raport sumar al situaţiei din ţară şi a dat primele ordine de acţiune, odată cu un apel către populaţie. S-a instituit, prin decret prezidenţial, starea de necesitate pe întreg teritoriul României. În timpul nopţii, o aeronavă a adus delegaţia română înapoi în ţară. Pe parcursul zilelor ce au urmat, Nicolae Ceauşescu, uneori însoţit de Elena, a făcut vizite în Bucureşti pentru a evalua pagubele şi a calma populaţia. A dat ordine ferme de a se continua salvarea victimelor chiar şi peste termenul considerat limită de supravieţuire. Printre victimele cutremurului s-au numărat şi câteva personalităţi marcante: Toma Caragiu, A. E. Baconski, Alexandru Ivasiuc, Mihai Gafiţa, Alexandru Bocăneţ, Doina Badea, Veronica Porumbacu etc. Cu ajutoare de la Crucea Roşie (mai ales câini dresaţi special pentru astfel de cazuri), cascadorii şi pompierii români au făcut eforturi supraomeneşti pentru a salva cât mai multe vieţi. Deşi reacţia autorităţilor a fost slabă în primele ore, foarte mulţi oameni au ajutat din proprie iniţiativă la îndepărtarea dărâmăturilor şi la salvarea victimelor. Ulterior apelului prezidenţial s-a trecut la sporirea producţiei de alimente primare, pentru a asigura necesarul populaţiei, la restabilirea reţelelor utilitare (apă, gaz, telefoane, curent). Mulţi au lucrat ore în şir fără să se odihnească, acoperind mai multe schimburi. Au fost trimise ajutoare din toată ţara către zonele afectate.