Carnagiul de marţi, 13, seara: O nouă tragedie s-a consumat, marţi seara, pe Calea Borşului. Doi tineri în floarea vârstei au fost aruncaţi în braţele morţii, după ce autoturismul cu care călătoreau s-a izbit, din plin, de un altul
Actualitate
Crişul Negru face bihorenilor nopţi albe
Trei sate izolate şi 1000 ha de teren acoperite de ape Pârâul Topa, afluent al Crişului Negru, îşi adună apele dintr-un foarte larg bazin hidrografic, cu laturi pe versanţii Vârciorogului, ai Topei de Sus şi de Jos, ai Căbeştilor. Nu
- 15 Aprilie 2004
- Citeste
OJPC a aplicat amenzi în valoare totală de 90 milioane lei
În perioada premergătoare sărbătorilor, Cele 53 de acţiuni de control desfăşurate de inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, soldate cu 29 de sancţiuni contravenţionale, au mai îmbogăţit bugetul cu câteva zeci
- 15 Aprilie 2004
- Citeste
Invazia (un)gurilor
Dacă până acum un an românii treceau graniţa în Ungaria să îşi facă cumpărăturile de Paşti, de această dată, lucrurile s-au schimbat. Înainte cu câteva zile de Paşti, mii de cetăţeni maghiari au
- 14 Aprilie 2004
- Citeste
Febra alegerilor a cuprins oficialităţile judeţene
Pregătirile pentru organizarea alegerilor locale au început, practic, imediat după încheierea Referendumului pentru aprobarea noii Constituţii a României. Atunci, Ministerul Administraţiei şi Internelor a trimis la Prefectura Bihor a adresă prin interm
- 14 Aprilie 2004
- Citeste
O investiţie de miliarde pierdută-n bezna nepăsării
De la Oradea la Vama Borş Până în seara de 7 octombrie a anului 2003, cei care intrau şi ieşeau prin Vama Borş aveau şansa străbaterii celor câţiva kilometri dintre Punctul de Trecere a Frontierei şi Oradea sub beneficiul unei ilumina&
- 14 Aprilie 2004
- Citeste
Biserica "Sfântul Spiridon", scăldată de lumina învierii
Recent, în Postul Paştilor, credincioşii ortodocşi din cartierul Rogerius au avut bucuria de a participa la rugăciuni în biserica nou construită, din lemn, ce s-a înălţat şi şi-a deschis porţile de curând, fiind situată l
- 14 Aprilie 2004
- Citeste
Apele se revarsă din nou!
În judeţul Bihor, 110 ha teren agricol şi 150 ha teren arabil sunt inundate! Din cauza precipitaţiilor căzute în ultimele zile, în tot Bazinul Hidrografic Crişuri, au fost depăşite nivelele cotelor de apărare, iar debitele râurilor s
- 14 Aprilie 2004
- Citeste
În Noaptea Învierii, primul copil născut a fost băiat
La Maternitatea din Oradea, au văzut lumina zilei, în perioada Sărbătorilor de Paşti, mai exact de vineri până ieri dimineaţă, 49 de copii. Dintre aceştia, 28 sunt băieţi, iar 21, fetiţe. În 13 dintre cazuri s-a intervenit prin
- 14 Aprilie 2004
- Citeste
De Sărbători, Jandarmii au fost pe baricade
Credincioşii care au participat la slujbele dedicate marelui praznic al Învierii Domnului Nostru Iisus Christos la 13 biserici şi mănăstiri de pe raza judeţului Bihor au beneficiat, alături de protecţia Luminii Divine, şi de cea pământeasc
- 14 Aprilie 2004
- Citeste


