România trece la ora oficială de iarnă. Astfel, în această noapte, ora patru devine ora trei, ceea ce înseamnă că duminică va fi cea mai lungă zi din an, de 25 de ore.
Actualitate
Florile recunoştinţei şi neuitării pe mormintele celor dragi
Şi în acest an, pieţele municipiului au fost pline de cumpărători şi vânzători. Preţurile, destul de piperate, am spune noi, nu i-au împiedicat pe orădeni să cumpere o floare pentru cei dragi. Din multitudinea sortimentelor de flor
- 30 Octombrie 2004
- Citeste
Program modificat la Serviciul de Carte Funciară
În vederea punerii în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 41/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 7/1996 şi H.G. 1210/2004, începând cu data de 19.10.2004, programul la Serviciul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Oradea a suferit o s
- 30 Octombrie 2004
- Citeste
Vulpile, în bătaia puştii
În multe comune din perimetrul judeţului Bihor aflate în apropierea pădurilor, vulpile dau târcoale prin gospodării, provocând numeroase pagube. Cu această problemă se confruntă şi locuitorii din preajma comunei Copăcel, mai precis din
- 30 Octombrie 2004
- Citeste
Poluarea de pe Criş nu constituie un pericol
Apa cu spumă poluantă care a curs marţi dimineaţa pe albia râului Crişul Repede se presupune că provine dintr-un racord ilegal de canalizare în pârâul Paris, construit de vreunul din locuitorii străzilor din jurul Spitalului Judeţean. &
- 30 Octombrie 2004
- Citeste
Acţiuni ale poliţiei în pieţe şi trenuri
Ofiţeri din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică, împreună cu agenţii Postului de Poliţie Sălard, au executat, miercuri, o acţiune pe raza comunei Sălard şi în piaţa agroalimentară din Sălard, ocazie cu care au con
- 30 Octombrie 2004
- Citeste
Pregătiri de Ziua Morţilor
Cea mai solicitată rută de autobuz va fi în aceste zile numărul 14, fiind cursa care face legătura cu Cimitirul Municipal Rulikovski. Până luni inclusiv, când se sărbătoreşte Ziua Morţilor, numărul mijloacelor de transport &icir
- 30 Octombrie 2004
- Citeste
Trenurile vor staţiona 60 de minute
Transportul feroviar din România se va desfăşura, de luni dimineaţă, luând în calcul ora oficială de iarnă a Europei Orientale, însă trecerea la noul sistem nu va modifica şi actualul mers al trenurilor, se arată într-un comu
- 30 Octombrie 2004
- Citeste
Şapte străzi noi în Oradea
În ultima şedinţă, consilierii locali orădeni au votat atribuirea de denumiri pentru noile străzi create în municipiul Oradea. Astfel, se acordă denumirea de "Aurel Ciupe" pentru strada perpendiculară pe strada Caişilor, paralelă cu strada M
- 29 Octombrie 2004
- Citeste
La un pas de tragedie
Accident rutier soldat cu două victime Un accident de circulaţie petrecut ieri, la orele amiezii, pe DN 1, lângă Săcădat, s-a soldat cu două victime. Un tractor cu remorcă, ce se deplasa dinspre Tileagd, în momentul în care a intenţionat
- 28 Octombrie 2004
- Citeste


