Din 15 septembrie 2005, cititorii noştri care deţin o fotografie de familie, în costum naţional, cu obiceiuri sau din lumea satului, a cărei istorie o cunosc, se pot înscrie la concursul de fotografie veche "Străbunicii noştri. Mândria răd
Actualitate
Structuri şubrezite de nepăsare şi trecerea anilor
Zidul care poate provoca o tragedie Recent, mai mulţi orădeni care domiciliază în apropierea fostei Societăţi Comerciale Spirt şi Drojdie Oradea, situată pe Calea Clujului nr.78, sesizat starea deplorabilă în care se găseşte gardul di
- 04 Octombrie 2005
- Citeste
Se apropie Balul strugurilor
Forumul Democrat German Oradea organizează Balul strugurilor duminică, 2 octombrie a.c., începând cu ora 16.00, la Universitatea Partium, de pe strada Primăriei nr.27. Procurarea locurilor este posibilă prin înscriere la secretariatul organizaţiei, str.
- 04 Octombrie 2005
- Citeste
"Naţionalele de box, evenimentul sportiv al anului"
Oradea va deveni, pentru o săptămână, centrul de greutate al boxului amator românesc, Sala Sporturilor "Antonio Alexe" urmând să găzduiască finala Campionatului Naţional de seniori. Evenimentul este o premieră pentru viaţa sportivă
- 04 Octombrie 2005
- Citeste
Sute de români întorşi din Vama Borş în ultimele zile
Intrarea în vigoare, începând cu 1 octombrie, a noilor reglementări privind ieşirea din ţară a cetăţenilor români a produs un haos total în rândul celor care au dorit să părăsească ţara, în doar tr
- 04 Octombrie 2005
- Citeste
Deficit comercial de 4,9 miliarde euro
Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), România a înregistrat un deficit comercial (FOB-CIF) de 4,9 miliarde euro, mai ridicat cu 1,5 miliarde euro faţă de deficitul comercial din primele şapte luni din 2004. Balanţa comercială (FOB-CIF) a
- 04 Octombrie 2005
- Citeste
Gospodărirea apelor, sub incidenţa legii
* Amenzi şi penalităţi însumând peste 7000 lei RON Direcţia Apelor Crişuri Oradea, prin Biroul Inspecţia Bazinală a Apelor, a efectuat în cursul lunii septembrie a.c. un număr total de 63 controale privind urmărirea modului de gospo
- 04 Octombrie 2005
- Citeste
Malul Crişului, sacrificat pentru interesele unei firme private
Municipalitatea orădeană nu renunţă la ideea ca spaţiul verde şi zona de promenadă de pe malul drept al Crişului, între Podul Decebal şi Podul de Pontoane, să dispară începând cu anul viitor. Aici urmează să fie ame
- 04 Octombrie 2005
- Citeste
Agenda politică
Parlamentarii bihoreni stau prost la capitolul interpelări De la începutul actualului mandat de parlamentari, deputaţii şi senatorii bihoreni nu prea s-au înghesuit să adreseze întrebări şi interpelări miniştrilor din Coaliţia a
- 04 Octombrie 2005
- Citeste
Şefii PNA vor să renunţe la jumătate din ofiţerii de poliţie judiciară
Conducerea Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA) intenţionează să renunţe la jumătate din cei 170 de ofiţeri de poliţie judiciară ce lucrează la dosare de corupţie, aceştia neprimind de o lună sporul de 40 la sută plăt
- 04 Octombrie 2005
- Citeste


