La Muzeul "Astra" din Sibiu, a avut loc, recent, Olimpiada Naţională "Meşteşuguri artistice tradiţionale", ediţia a XI-a, la care au participat elevi din toată ţara. Bihorul a fost reprezentat de un echipaj format din patru eleve câştigătoare a fazei judeţene, con
Actualitate
CFR Cluj-Napoca a pierdut din viteză CFR Cluj-Napoca a pierdut din viteză
*Victorios în primele cinci runde, fostul lider, CFR Cluj-Napoca, s-a împiedicat tocmai când se aştepta mai puţin. Revelaţia începutului de campionat a reuşit doar o remiză acasă, cu Jiul Petroşani, echipă modestă, dar care i-a "încurcat", pe ceferişti
- 11 Septembrie 2006
- Citeste
Se simplifică procedura de obţinere a permisului de conducere
Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate recent, se simplifică procedura de examinare a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere. După intrarea în vigoare a actului normativ nu va mai fi necesară prezentarea dovezii de absolvire a cursurilor primare
- 09 Septembrie 2006
- Citeste
Motocicleta, bat-o vina!
Reveniri necesare În legătură cu scrisoarea publicată în ziarul nostru din data de 2 septembrie a.c., cu titlul de mai sus, semnată de către Gheorghe Sere, din Ştei, am reuşit să găsim un răspuns cu sprijinul d-lui Gavrilă Grebenişan, directorul Registrul
- 09 Septembrie 2006
- Citeste
Fără apă caldă
În perioada 11-14 septembrie a.c., inclusiv, se sistează furnizarea apei calde de consum pe următoarele străzi: Italiană, blocurile X1, X2, X3, X4; Bernard Shaw, blocurile X5, X6, X7, X8, X9, X10, şi PC 11, PC 12, PC 13, PC 14, PC 15. Sistarea este necesară pentru executarea
- 09 Septembrie 2006
- Citeste
Concurs pentru un post de ofiţer - consilier juridic
Inspectoratul General al Poliţiei Române organizează concurs în vederea ocupării funcţiei de ofiţer - consilier juridic, cu recrutare din sursă externă, la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bihor. Pentru ocuparea acestei funcţii, candidaţii trebuie să
- 09 Septembrie 2006
- Citeste
Numărul incendiilor, în creştere faţă de anul trecut
În Bihor, Pompierii militari bihoreni au intervenit în acest an, până la sfârşitul lunii august, în 273 de incendii, număr aflat în creştere cu 8 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Echipajele de intervenţie au asistat 40 de persoane
- 09 Septembrie 2006
- Citeste
Ziua petrolistului, la Balc
În curtea Castelului de la Balc este sărbătorită, azi, Ziua Petrolistului, eveniment organizat de Sindicatul "Petrom Service" Marghita. Cu acest prilej, vor urca pe scenă ansambluri folclorice, printre invitaţi numărându-se îndrăgita interpretă de muzică popular
- 09 Septembrie 2006
- Citeste
Banii judeţului, împărţiţi între cultură şi drumuri
Bugetul Consiliului Judeţean Bihor a fost suplimentat cu 210.000 RON, sumă provenită din cote defalcate din impozitul pe venit. Conducerea acestei instituţii a decis ca banii să fie direcţionaţi spre serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, cultură, recr
- 09 Septembrie 2006
- Citeste
Câtă satisfacţie, atâta dezamăgire...
Ministrul justiţiei Monica Macovei a declarat, în această săptămână, la Bruxelles, după întâlnirea cu comisarul european pentru extindere Olli Rhen, că oficialul european s-a arătat "foarte dezamăgit şi supărat" de încercările de schimbare a pro
- 09 Septembrie 2006
- Citeste


