Anul acesta ziua de 24 ianuarie nu va fi liberă, cele două proiecte de lege privind declararea acestei zile drept zi de sărbătoare naţională iniţiate anul trecut de doi deputaţi din Comisia de muncă - Diana Tuşa şi Dan - Radu Zătreanu - încă nu au fost aprobate.

"Au fost două iniţiative legislative pe această temă, însă numai unul a primit aviz favorabil. Acel proiect urmează să fie discutat în plen undeva în luna februarie, când se va lua o decizie finală, însă nu cred că va trece, pentru că nu a fost prea bine primit, deoarece nu încurajează munca. Oricum ar fi, cel puţin anul acesta ziua de 24 ianuarie nu va fi liberă", a spus Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor. În România există 11 zile libere pe an în afara celor de concediu. Acestea sunt 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 1 Decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun. În expunerea de motive a proiectului de lege iniţiat de către deputatul Zătreanu - cel care a primit aviz favorabil - se arată că "ziua de 24 ianuarie, în care s-a înfăptuit, în 1859, Unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei se declară sărbătoare naţională legală şi va fi denumită «24 Ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române»".  Angajaţii românii se situează astfel pe acelaşi nivel cu angajaţii din Suedia, Italia şi Brazilia, conform unui studiu realizat de compania de consultanţă în resurse umane Mercer, parte a grupului Marsh & McLennan Companies. Cei mai privilegiaţi din punctul de vedere al numărului de zile libere pentru sărbători sunt angajaţii japonezi şi cei indieni, care au câte 16 zile libere.  În Coreea de Sud şi Slovacia sunt 15 zile libere, în Spania 14, iar în Austria, Lituania, Portugalia şi Slovenia sunt 13. La polul opus se află Marea Britanie şi Olanda, care au câte opt sărbători legale pe an.