În judeţul Bihor, Conform informaţiilor furnizate de Biroul de Arme şi muniţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, în judeţul Bihor există peste 2100 de deţinători de permise de armă letale, 61 de persoane care deţin arme neletale şi alte 66 de persoane juridice deţinătoare de arme de foc. Cu toate că numărul persoanelor care au arme în posesie este destul de mare, poliţiştii spun că aceştia respectă toate regulile de deţinere şi folosire, cazurile în care bihorenii încalcă legea în domeniu fiind foarte rare. Majoritatea armelor se află în posesia vânătorilor Conform noilor reglementări în materie de arme şi muniţie intrate în vigoare în luna martie a acestui an, pentru a putea obţine o autorizaţie pentru procurarea de arme letale, doritorii sunt obigaţi să îndeplinească, cumulativ, o serie de condiţii. Astfel, cei care doresc să îşi achiziţioneze arme de vânătoare sau sportive trebuie să facă dovada că fac parte dintr-o asociaţie de acest gen. Toţi bihorenii care solicită eliberarea unei autorizaţii trebuie să aibă vârsta peste 18 ani, să dovedească necesitatea deţinerii unei arme, să fie apţi medical şi psihic, să nu prezinte un pericol în ceea ce priveşte ordinea publică, să aibă absolvit un curs de folosire a armelor etc. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, doritorul depune o cerere la IPJ Bihor, ce urmează a fi soluţionată în 45 de zile. Conform noilor reglementări, urmează a fi plătită o taxă de autorizare, care poate fi în cazul celei de-a doua arme, 600.000 lei în regim normal sau 1.100.000, în regim de urgenţă, adică cel mult 15 zile. Bihorenii care solicită autorizaţie pentru prima armă vor plăti două milioane lei în regim normal şi şase milioane în regim de urgenţă, taxe care trebuie achitate la trezorerie. În judeţul Bihor, 2179 de persoane sunt deţinătoare de permise de arme letale, în posesia acestora aflându-se 3178 de arme. Majoritatea acestora, adică 2016, sunt arme de vânătoare. Alte 66 de persoane juridice bihorene se află în posesia a 1126 de arme de foc. Cinci magazine bihorene comercializează arme În ceea ce priveşte armele neletale, lucrurile sunt mult mai simple, în sensul că nu este nevoie de nici o taxă, iar condiţiile care trebuie îndeplinite sunt mult mai simple. Astfel, tot ce trebuie să facă un bihorean dacă doreşte o armă cu gaz sau cu aer comprimat, folosite pentru autoapărare, este să se prezinte la sediul IPJ Bihor cu buletinul de identitate, act cu care va face dovada că este major şi cu domiciliul stabil în ţară, şi să solicite o notificare. O dată notificarea eliberată, doritorul se poate prezenta la orice magazin specializat în vederea achiziţionării unei arme. În judeţul Bihor, există cinci asemenea magazine, patru - în Oradea şi unul - în Beiuş, iar preţul pentru o armă neletală este între şase şi 18 milioane lei. Obligaţiile care îi revin posesorului de armă neletală sunt: folosirea acesteia doar pentru autoapărare, purtarea acesteia neostentativ, netulburarea liniştii şi ordinii publice prin folosirea armei etc. În cazul în care aceste reguli nu sunt respectate, posesorul intră sub incidenţa Codului Penal, deţinerea ilegală de armă pedepsindu-se închisoarea, care poate ajunge până la şapte ani. Dacă în ceea ce priveşte armele neletale, practic, aproape orice bihorean putând deţine una, în privinţa armelor letale, doar anumite categorii pot avea acces la acestea. Astfel, pot deţine autorizaţie de port armă letală doar poliţiştii, magistraţii, demnitarii, diplomaţii sau persoanele care îndeplinesc o funcţie publică ce implică exerciţiul autorităţii publice. Cu toate că numărul deţinătorilor de arme bihoreni este destul de mare, şeful Biroului Arme, Gheorghe Sava, spune că aceştia nu ridică probleme. "Situaţia în judeţul Bihor este sub control. În ceea ce priveşte deţinătorii de arme letale, majoritatea sunt de vânătoare, neexistând magistraţi, demnitari sau poliţişti care să solicite autorizaţie pentru aşa ceva. Sunt folosite mai mult armele cu aer comprimat, pentru autoapărare", a declarat Gheorghe Sava. Cel mai recent caz în care un deţinător de armă letală nu a respectat regimul armelor şi muniţiilor s-a petrecut în luna august a acestui an, când Dumitru Supărare, din Ghiorac, a împuşcat un mistreţ în curtea unei biserici din localitate. Bărbatul este în prezent urmărit penal pentru deţinere ilegală de muniţie, braconaj şi uz de armă letală fără drept.