Între simbolurile culturale ale cetăţii de pe Crişul Repede se numără şi Biserica cu lună, vatră seculară de spiritualitate ortodoxă, care, anul acesta, împlineşte 230 de ani de existenţă. Şi cum nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator, la acest moment aniversar, Biserica cu lună îmbracă veşminte de sărbătoare.

Momentul este prilejuit de finalizarea lucrărilor de restaurare a lăcaşului de cult şi a muzeului parohial, în urma implementării proiectului de finanţare europeană. Cu această ocazie, sâmbătă, 19 septembrie, un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la sfântul lăcaş, la care sunt aşteptaţi toţi credincioşii care doresc să devină părtaşi la acest moment de bucurie.

Biserica românilor

Istoria Bisericii cu lună se împleteşte cu istoria urbei, iar începuturile sale sunt legate de amplele demersuri de emancipare naţională şi spirituală ale românilor din inima Apusenilor, de la finele secolului al XVIII-lea. Numele de "Biserica cu lună", sub care este cunoscută vechea catedrală ortodoxă din Oradea, se datorează mecanismului - unic în Europa - situat în turla bisericii, ce datează din anul 1793, şi care poartă amprenta meşterului vienez Georg Rueppe. Este vorba despre un orologiu care funcţionează în interdependenţă cu un glob lunar situat în peretele din turla bisericii, vizibil în exterior (jumătate auriu, jumătate negru). Globul stă în legătură cu mecanismul orologiului, astfel încât, tot la 28 de zile, globul face o rotire în jurul axei sale, indicând cele patru faze astronomice ale Lunii.

Înainte de zidirea Bisericii cu lună, cea mai veche şi singura biserică ortodoxă în această urbe, atestată documentar în 1667, a fost cea din Velenţa Cetate, (la vremea aceea) partea veche a oraşului Oradea. Din raţiuni pastorale şi misionare s-a impus necesitatea zidirii unei noi biserici în partea nouă a oraşului, drept pentru care comunitatea ortodoxă formată din români, macedo-români şi sârbi, va adresa petiţii oficiale, atât forurilor locale de conducere, cât mai ales Curţii de la Viena, în vederea acordării dreptului de a-şi ridica un lăcaş de cult.

Doi fruntaşi ai comunităţii ortodoxe, macedo-români de neam, Mihail Puspoki şi Mihail Kristoff (ctitorii principali ai bisericii, care sunt înmormântaţi în naosul bisericii), de profesie avocaţi, vor merge la Viena şi vor înainta direct împăratului cererea comunităţii ortodoxe. În urma acestor diligenţe, la 27 septembrie 1784, în preajma răscoalei lui Horea, împăratul Franz Iosif al II lea aprobă zidirea bisericii şi dreptul de practică liberă a cultului ortodox în "oraşul nou al Orăzii".

Piatra de temelie, în 1784

La scurtă vreme, în baza hotărârii imperiale, la 9 noiembrie 1784, episcopul Aradului, Petru Petrovici pune piatra de temelie a bisericii, căreia îi conferă hramul "Adormirea Maicii Domnului", aşezând-o sub ocrotirea Preacuratei Fecioare. Zidirea acesteia s-a realizat în doar şase ani, deoarece pe 17 noiembrie 1790 biserica îşi primea odoarele sale, pe credincioşii ce aşteptau în tinda istoriei împlinirea acestui deziderat secular. Actul sfinţirii bisericii s-a petrecut la 11 iunie 1832 şi a fost săvârşit de către Preasfinţitul Maxim Manuilovici, episcopul Vârşeţului şi administrator al Eparhiei Aradului, în a cărui jurisdicţie intra şi Episcopia Ortodoxă a Oradiei, lipsită de un ierarh titular vreme de două veacuri, până în 1920, şi care fusese protopop şi preşedinte al Consistoriului de la Velenţa-Oradea şi slujitor la altarul acestei biserici. Din punct de vedere cultural-artistic, biserica se înscrie în spiritul vremii. Arhitectura bisericii respiră valenţele artei imperiale baroce, împodobită cu elemente de neoclasic târziu, conform curentului cultural-artistic al epocii care s-a impus în zonă. Pictura a fost realizată de doi fraţi sârbi, Alexandru şi Arsenie Theodorovici din Novisad. La realizarea picturii au mai contribuit şi pictorii: Pavel Murgu, colaborator al lui Arsenie Theodorovici, căruia i se datorează o mică parte a picturii murale şi icoanele zugrăvite pe cele două străni şi pe amvon, Schutz Josef şi Iacob Golsz, iar partea de tâmplărie a fost realizată de Iosif Mitrutzer. Tehnica în care s-a executat pictura pe lemn (iconostasul, amvonul, scaunul arhieresc, stranele) a fost cea în ulei. Maniera artistică în care s-a realizat pictura este renascentistă. Dacă pictura iconostasului şi a celorlalte elemente din lemn este cea originală, desigur cu restaurările minore făcute de-a lungul vremii, pictura murală a fost refăcută în totalitate între anii 1977-1979, în tehnica frescă, de către pictorul Eremia Profeta. O particularitate în ce priveşte pictura Bisericii cu lună este prezenţa, în partea de mijloc a arcului median de deasupra iconostasului, a chipului lui Horea pictat pe Sfânta Năframă, aşa cum Îl găsim reprezentat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Pe lângă biserică, începând cu anul 1784, a funcţionat o şcoală confesională. În aria curriculară erau cuprinse cântarea bisericească, cateheza, scrisul, cititul şi aritmetica. Şcoala, care avea statut de şcoală normală (ciclu primar), cuprindea două secţii: una pentru copiii români, iar cealaltă pentru copiii macedo-români şi sârbi, cărora li se preda în limba lor. Învăţătorii acestei şcoli, unii dintre ei preoţi, erau susţinuţi de comunitatea bisericii. Şcoala confesională îşi va înceta activitatea în anul 1919, când în patria reîntregită s-au deschis şcolile de stat.

Catedrală şi necropolă episcopală

Biserica cu lună este recunoscută şi prin corul care împodobeşte atmosfera liturgică duminicală, ce are o tradiţie la fel de veche ca şi biserica. Între dirijorii acestuia este demn să-l amintim pe Nicolae Firu, dascăl al şcolii confesionale ce a funcţionat pe lângă biserică, şi care dirijase vreme de mai bine de 50 de ani celebrul cor al oraşului "Hilaria". O dată cu reînvierea Episcopiei Oradiei şi cu reluarea firului istoric (1920), precum şi prin venirea întâiului ei stătător, Episcopul Dr. Roman Ciorogariu, Biserica cu lună a devenit catedrală episcopală, loc al întronizării episcopilor, şi, totodată, necropolă episcopală. Aici sunt aşezate osemintele celui dintâi episcop al reînfiinţatei Episcopii a Oradiei, Dr. Roman Ciorogariu (1920-1936) şi ale vrednicilor săi urmaşi: Dr. Nicolae Popovici (1936-1950), ale cărui oseminte au fost aduse la Oradea în anul 1992 de la Biertan, şi Dr. Vasile Coman (1970-1992). Alături de vrednicii ierarhi şi slujitori ai altarului Bisericii cu lună, se cuvine să fie amintite câteva personalităţi de prestigiu ale urbei, care au marcat destinele acestui locaş: Emanuil Gojdu, Nicolae Jiga, Teodor Lazăr, Nicolae Zigre, Dr. Aurel Lazăr, Iosif Diamandi, Dr. Dumitru Mangra, Dr. Alexandru Haşaş, Teodor Neş.

Centru ortodox şi muzeu parohial

Începând cu 1 septembrie 2009, la iniţiativa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Ortodox al Oradiei, la Biserica cu lună a luat fiinţă "Centrul Ortodox Catedrala cu Lună", în cadrul căruia se desfăşoară o serie de simpozioane omagiale, lansări de carte, întâlniri cu tinerii, cursuri de limbi străine cu copiii, pelerinaje şi activităţi editoriale. Între anii 2014-2015, în urma implementării unui proiect transfrontalier, biserica a beneficiat de fonduri de restaurare şi a intrat într-un amplu proces de conservare şi reabilitare. A fost demarat un proces de consolidare a fundaţiei şi au fost introduse canale de drenare a igrasiei de la baza acesteia. În locul ferestrelor a fost montat un ansamblu de vitralii decorate cu scene din viaţa Maicii Domnului, realizate de doamna Amalia Verzea. Totodată, s-a restaurat întreg ansamblul mobilierului, incluzând şi stranele şi tronul arhieresc. A fost amenajat turnul bisericii, în vederea facilitării accesului turiştilor la sistemul mecanic care pune în mişcare orologiul şi mecanismul lunii.

Biserica deţine şi un muzeu parohial al cărui patrimoniu se constituie din obiecte culturale foarte preţioase, atât ca vechime, cât şi ca valoare artistică. Fiind inclus în proiect, muzeul a beneficiat de ample lucrări de modernizare, fiind refăcută întreaga infrastructură a clădirii şi îmbunătăţit spaţiul de expunere a pieselor de patrimoniu. În aceste momente de bucurie şi înălţare sufletească, ce încununează lucrările ce s-au derulat aici, se cuvine să spunem şi noi, ca odinioară Sf. Ioan Gură de Aur: "slavă lui Dumnezeu pentru toate".

Pr. Ioan Codorean