O biserică se construieşte prin jertfelnicia credincioşilor, prin donaţiile unor oameni cu situaţie materială bună, la care se adaugă sprijinul venit din partea sponsorilor şi a autorităţilor. Este şi cazul Bisericii "Sfântul Apostol Andrei", situată
Actualitate
Examenul de titularizare a adunat 1.600 de candidaţi la start
Conform situaţiei centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, la proba scrisă a examenului de titularizare ar fi trebuit să se prezinte 2.008 candidaţi. Dintre aceştia, doar circa 1.615 au fost prezenţi ieri, în sălile de clasă, pentru proba scrisă.
- 17 Iulie 2007
- Citeste
Start la înscrierile pentru a doua etapă a repartizărilor
După prima etapă de repartizare computerizată au fost repartizaţi 4.271 de elevi pe locurile de şcolarizare din licee şi şcoli profesionale. Începând de ieri, candidaţii participanţi sau care nu au fost repartizaţi se înscriu pentru a doua etapă de
- 17 Iulie 2007
- Citeste
Semnal editorial
"Caii albi din oraşul Bucureşti" La Editura Semne, a apărut, zilele acestea, cartea "Caii albi din oraşul Bucureşti", semnată de Fănuş Neagu. Cuprinde opt nuvele care se adresează copiilor: "Târziu, când zăpezile sunt albastre", "Descoperind râul", "Caii
- 17 Iulie 2007
- Citeste
În această seară, show grandios cu Rolling Stones
Trupa Rolling Stones a sosit duminică la Bucureşti pentru concertul din această seară, la care sunt aşteptaţi circa 60.000 de spectatori, concert care face parte din turneul "A Bigger Bang", început în 2005. Pentru fluidizarea traficului, pe străzile din apro
- 17 Iulie 2007
- Citeste
Secretariatele liceelor, luate cu asalt de absolvenţi
Începând de ieri, secretariatele liceelor au început eliberarea diplomelor de bacalaureat. Astfel că absolvenţii care doresc să îşi continue studiile s-au grăbit să ridice diplomele pentru a se înscrie la facultate. În urma susţinerii examenului de Bac
- 17 Iulie 2007
- Citeste
Circulaţia vehiculelor grele, interzisă pe drumuri naţionale
Circulaţia pe drumurile naţionale din judeţele afectate de caniculă a autovehiculelor cu masa mai mare de 7 tone va fi interzisă începând de azi, în intervalul orar 10.00 - 20.00, din cauza temperaturilor ridicate prognozate de Administraţia Naţională de Mete
- 17 Iulie 2007
- Citeste
O săptămână caniculară
Meteorologii au atenţionat, ieri, cu codul galben autorităţile din aproape întreaga ţară asupra caniculei ce va lovi majoritatea regiunilor României în perioada 17 - 22 iulie. Potrivit atenţionării meteorologice, în intervalul 17 - 22 iulie, vremea va dev
- 17 Iulie 2007
- Citeste
În această seară, show grandios cu trupa Rolling Stones
Trupa Rolling Stones a sosit duminică la Bucureşti şi s-a cazat la hotel Hilton din centrul Capitalei. Membrii formaţiei au venit de la Belgrad, unde au susţinut, sâmbătă seară, un concert, ultimul de dinaintea show-ului din România. Concertul din această sear
- 17 Iulie 2007
- Citeste
Remetea - bilanţ şi perspective
Deşi canicula îndeamnă la reducerea activităţii, ne-am propus să aflăm care sunt principalele realizări şi priorităţi ale autorităţilor locale din comuna Remetea, acum, când am intrat în cea de-a doua jumătate a anului. Cea mai mare realizare din ac
- 16 Iulie 2007
- Citeste


