Acum, când la sfârşitul acestui an 2010, se împlinesc 21 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, gândurile şi sentimentele noastre se îndreaptă cu respect, aleasă preţuire şi permanentă recunoştinţă spre bravii eroi căzuţi în lupta pentru înlăturarea de la putere a dictaturii ceauşiste, pentru făurirea unei Românii libere, prin instaurarea unei democraţii reale şi autentice în vederea construirii unui stat de drept în România. În oraşele eroice ale ţării ca: Timişoara, Bucureşti, Sibiu, Arad şi în alte localităţi, printre care se numără şi municipiul Oradea, s-au constituit în acele zile Consilii revoluţionare provizorii formate din personalităţi de seamă locale. Şi la Oradea a fost constituit un Consiliu revoluţionar din care au făcut parte domnii Mircea Bradu, gen. Ion Bordei, preot paroh Gheorghe Nemeş şi alţii, care, prin inteligenţă, înţelepciune şi logică desăvârşită în analiza situaţiei sociale de maximă tensiune a oamenilor ieşiti în stradă, au preîntâmpinat posibilele acte de violenţă. Prin măsurile luate de către acest Consiliu revoluţionar, s-a putut evita vărsarea de sânge şi a unor mari pagube materiale la care se mai putea adăuga îndolierea a zeci, poate sute de familii din Oradea. Eu consider că un rol major şi decisiv în prevenirea vărsării de sânge şi a pagubelor materiale în cazul scăpării de sub control a situaţiei revine Consiliului naţional revoluţionar provizoriu, în special d-lui gen. Ion Bordei, comandantul Diviziei 11 Mecanizate de arme întrunite, şi preotului paroh Gheorghe Nemeş. Primul (dl gen. Ion Bordei), prin măsuri aplicate specifice situaţiilor premergătoare stărilor de urgenţă şi pe timpul tensiunilor sociale maxime cu pericol evident de acţiuni violente din partea participanţilor la Revoluţie. Preotul paroh Gheorghe Nemeş, prin apeluri repetate la calm adresate participanţilor la Revoluţie şi prin rugăciuni de binecuvântare Dumnezeiască a Revoluţiei. Una dintre obligaţiile noastre de conştiinţă patriotică e aceea de-a nu ne uita eroii Revoluţiei române din Decembrie 1989, de a le cinsti cum se cuvine memoria, iar eroilor supravieţuitori să le arătăm un permanent respect şi aleasă preţuire pe care le merită cu prisosinţă. Dumnezeu să binecuvânteze România.

col. (r) Tudor MARINESCU, paraşutist militar de elită