Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana a avut un an plin în 2014. Conform bilanţului, făcut ieri la Prefectura Bihor, instituţia a fost implicată în 8.056 de evenimente, în medie 22 de intervenţii pe zi, cele mai multe, 290, pentru incendii.

Prefectura Bihor a fost ieri, gazda bilanţului pe 2014 al ISU Crişana, eveniment la care au participat, pe lângă reprezentanţii tuturor deconcentratelor, şeful instituţiei, generalul de brigadă Ioan Baş, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor - chestorul Liviu Popa, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor - Ioan Huluban, şeful SMURD Bihor - Hadrian Borcea, şeful Ambulanţei Bihor - Adriana Petrişor, precum şi prefectul Claudiu Pop şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor - Cornel Popa.

„În 2014, cu ajutorul Programului Operaţional Regional şi a CJ Bihor am primit o autospecială cu spumă care este acum în dotarea colegilor de la Ştei. În 2015 ISU Crişana urmează să fie dotată, din economiile făcute dintr-un proiect european, cu o autospecială pentru lucrul la înălţime. Suntem singura instituţie operaţională din ţară care se luptă cu minutele şi secundele şi cu ajutorul acestor noi autospeciale, dar şi prin propriul efort, vom face tot posibilul ca în 2015 timpul de răspuns al unităţilor noastre să fie şi mai mic", a spus Ioan Baş, care a prezentat apoi bilanţul Inspectoratului.

Mai multe intervenţii ale SMURD

Conform acestuia, în 2014, în zona de competenţă a ISU Crişana au avut loc 8.056 de evenimente ce au implicat intervenţia operativă a subunităţilor de pompieri, în medie 22 de intervenţii pe zi, faţă de 21 în 2013. Din totalul intervenţiilor (altele decât SMURD), 290 au fost intervenţii la incendii, 277 la incendii la vegetaţie uscată şi altele, 156 au reprezentat alte situaţii de urgenţă, 105 intervenţii au fost pentru asistenţa persoanelor, 31 se încadrează la categoria „alte intervenţii", 25 au fost deplasări fără intervenţii, 34 au fost alerte false şi 45, situaţii în care gărzile de intervenţie au fost întoarse din drum. S-au produs 183 de incendii la gospodării ale populaţiei, în medie unul la 48 ore, cele mai multe fiind înregistrate la nivelul municipiului Oradea, urmate de Săcueni şi Aleşd. Cele mai multe incendii au avut loc la instalaţiile electrice defecte (57), coşurile de fum defecte sau necurăţate (47),  fumatul (47) şi acţiuni intenţionate (27).  În 2014, din cauza acestor evenimente, 8 persoane au decedat, 12 au fost rănite şi 61 salvate. Valoarea estimată a bunurilor salvate în urma incendiilor se cifrează la aproximativ 32 de milioane lei, cifră comparabilă cu cea înregistrată în anul anterior, bunurile distruse în urma incendiilor cifrându-se la aproximativ 4,8 milioane de lei.  Tot anul trecut, intervenţiile echipajelor SMURD au crescut de la 6.835 în 2013 la 7.058 în 2014, media fiind de 19,3 intervenţii pe zi. Specialiştii de la ISU Crişana au obţinut succese şi pe alte planuri. Între 3 şi 5 septembrie, la Oradea, a fost organizată faza pe ţară a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Prim Ajutor Calificat, la care lotul Inspectoratului a obţinut locul II, la ambele probe. În perioada 9 - 12 octombrie, echipele reprezentative de descarcerare şi prim ajutor calificat ale României, din care au făcut parte şi 2 subofiţeri ai ISU Crişana, au participat, în premieră, la Competiţia Mondială de Salvare, desfăşurată în Anglia, în localitatea Moreton-in-Marsh, unde au ocupat un onorant loc 7.