O sala de judecată a Tribunalului Bihor a găzduit, ieri, Concursul de procese simulate, activitate organizată de către Asociaţia Studenţilor la Drept ELSA Oradea.
Potrivit organizatorilor, s-a urmărit dezvoltarea abilităţilor practice şi a calităţilor de pledant ale studenţilor, motivarea acestora în vederea participării la activităţi complementare curriculei universitare, facilitarea realizării unei comunicări între jurişti şi studenţi pe o temă de interes profesional, dar şi familiarizarea studenţilor cu modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de judecată, respectiv a unui proces. Proiectul s-a desfăşurat pe durata mai multor săptămâni, cuprinzând înscrierea celor 11 participanţi, întâlnirea cu judecătorul care a realizat speţa, prezentarea acesteia, alegerea rolurilor şi toţi paşii necesari desfăşurării procesului.
Actualitate
Concert de muzică simfonică la Grădiniţa nr. 34
Prichindeii de la Grădiniţa nr. 34, din Parcul Petofi Şandor, au asistat ieri la primul lor concert de muzică simfonică, susţinut de cei mai talentaţi elevi de la Liceul de Artă din Oradea. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrului unui proiect între cele două instituţii de învăţământ, care a vizat înscrierea copiilor de la grădiniţe la şcoala de muzică.
- 08 Mai 2009
- Citeste
Săptămâna Naţională a Voluntariatului
- 08 Mai 2009
- Citeste
Ziua Europei, sărbătorită timp de trei zile
- 08 Mai 2009
- Citeste
Moment artistic la GPP nr. 25
La Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 25 din Oradea a avut loc miercuri acţiunea "Primăvara europeană", în cadrul campaniei "Anului Internaţional al Creativităţii şi Inovării". Obiectivul proiectului a fost acela de a promova demersurile creative şi inovatoare ale micuţilor şi de a contribui la o mai bună înţelegere a conceptului de Uniune Europeană, pentru provocările viitoare ale unei lumi globalizate.
- 08 Mai 2009
- Citeste
Spectacol al tinerilor de la "Gojdu"
- 08 Mai 2009
- Citeste
Elevii de la Leonida, gătiţi în straie populare
- 08 Mai 2009
- Citeste
Banii publici scot antreprenorii la drumul mare
O nouă bătălie se pregăteşte pentru banii publici alocaţi de Consiliul Judeţean Bihor. Suma nu este de neglijat nici măcar pentru marile firme de construcţii, în condiţiile în care criza pare să le fi afectat grav veniturile. Aşa se explică de ce 20 de firme s-au interesat de lucrările de reabilitare şi modernizare a DJ Sudrigiu-Pietroasa-Cabana Padiş. În urmă cu un an, la licitaţiile organizate de CJ Bihor pentru drumurile din judeţ abia dacă se prezentau trei-patru firme.
- 07 Mai 2009
- Citeste
Noutăţile pediatrice, în atenţia specialiştilor
Ultimele noutăţi medicale din domeniul pediatriei sunt dezbătute, zilele acestea, la Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea. Peste 200 de doctori specialişti şi profesori din centrele universitare din ţară se reunesc, în perioada 4-8 mai, la cea de-a 33-a ediţie a cursului "Actualităţi în pediatrie".
- 07 Mai 2009
- Citeste
"Educaţia rutieră - educaţie pentru viaţă"
- 07 Mai 2009
- Citeste


