În perioada 1- 3 iunie a.c., în județul Bihor se va desfășura ediția a III - a a competiției internaționale de ciclism „Turul Ciclist al Bihorului”, care va reuni la start 18 echipe de ciclism, din 16 țări.

 

Caravana ciclistă va fi compusă din aproximativ 150 de cicliști, 30 de motocicliști și 70 de autovehicule (organizatori, asistența tehnică, arbitri, autobuz, ambulanță, poliție rutieră, jandarmerie) și se va întinde pe o lungime cuprinsă între 1 și 5 km. Polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor acționa pe toată durata competiției, pentru defășurarea acesteia în condiții de siguranță. Astfel, 170 de polițiști rutieri și de ordine publică bihoreni vor fi angrenați în măsurile de ordine și siguranță publică, precum și în asigurarea fluenței traficului rutier și a siguranței caravanei cicliste pe întregul traseu. Etapele competiției cicliste de șosea înscrisă în calendarul UCI European Tour sunt: Etapa I  - 1 iunie 2018 (în intervalul orar 12.00 - 17.00, cu aproximație) - pe traseul municipiul Oradea (Piața Unirii) - Aleșd - Aștileu - Bratca - Damiș - Roșia - Delani - Pocola - Ceica - Băile Felix - municipiul Oradea (Piața Unirii).

Etapa a II-a A - 2 iunie 2018 (în intervalul orar 09.30 - 12.00, cu aproximație) - pe traseul municipiul Oradea (Piața Unirii) - Băile Felix - Ceica - Pocola - Beiuș - Budureasa - Stâna de Vale. Etapa a II-a B - 2 iunie 2018 (în intervalul orar 18.00 - 21.30, cu aproximație) - în municipiul Oradea, pe traseul: Piața Unirii - strada Avram Iancu - strada Matei Basarab - strada Sucevei - strada Avram Iancu - Piața Unirii, cu restricționare totală a traficului pe străzile respective. Etapa a III-a 3 iunie 2018 (în intervalul orar 15.00 - 20.00, cu aproximație) - pe traseul: municipiul Oradea (Parcul Traian) - Săcueni - Otomani - Buduslău - Marghita - Chiribiș - Popești - Pădurea Neagră - Peștiș - Aleșd - municipiul Oradea (Piața Unirii). Concurs Amatori - 3 iunie 2018 (în intervalul orar 09.30 - 13.30, cu aproximație) pe traseul: municipiul Oradea (Piața Unirii) - centura municipiului Oradea - Biharia - Cauaceu - Sălard - Sânlazăr - Sălard - Cauaceu - Biharia - municipiul Oradea (Piața Unirii).

Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să manifeste răbdare și înțelegere la trecerea caravanei cicliste, să respecte indicațiile și semnalele polițiștilor rutieri implicați în activități de dirijare a traficului rutier pe întreg traseul. Polițiștii rutieri bihoreni recomandă conducătorilor auto ca, la întâlnirea autospecialei de poliție care va circula din sens opus, să oprească autovehiculul cât mai apropape de marginea drumului, pentru a lăsa un spațiu suficient cicliștilor și autovehiculelor însoțitoare.