Manifestările, care vor marca ediţia a XVIII-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului, se vor desfăşura sâmbătă, 18 septembrie, atât în Oradea, cât şi în judeţ, tema din acest an a evenimentului fiind "Rolul patrimoniului cultural în viaţa comunităţilor locale".
Actualitate
La praznicul Înălţării Sfintei Cruci - Zeci de credincioşi s-au recules în biserici
Ieri, în zi sfântă de sărbătoare, deşi a fost zi lucrătoare, credincioşii, indiferent de confesiune, şi-au rupt din timpul lor liber pentru a lua calea lăcaşurilor de cult. S-a întâmplat şi la Mănăstirea "Sfânta Cruce" şi Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci", unde oamenii au venit din toate colţurile oraşului pentru a asista la Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului celor două lăcaşuri de cult. Un moment deosebit de emoţionant a fost acela în care, după Cuvântul de învăţătură, zeci de copilaşi au fost aduşi la preot pentru a fi împărtăşiţi.
- 14 Septembrie 2010
- Citeste
70 de ani de la masacrul din Ip - Rănile trecutului se pot vindeca, dar niciodată uita
Acum 70 de ani, localitatea sălăjeană de la graniţa cu Bihorul era trecută prin foc şi sabie. Hoardele horthyste s-au dezlănţuit asupra civililor români. Nimeni nu a fost cruţat, de la copiii din burta mamei până la moşnegii neputincioşi. Astăzi, Prefectura Sălaj organizează la Monumentul martirilor din localitate festivităţi de comemorare a tragediei prin care au trecut, în acel septembrie negru 1940, românii din acest colţ al ţării.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
ISU Bihor - O aniversare la înălţime
Porţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana Bihor s-au deschis ieri pentru toţi cei care au fost curioşi să vadă autospecialele din dotare, dar şi să asiste la exerciţiile de simulare pregătite de către pompieri. Cei mai încântaţi de cele prezentate au fost cei mici. " Am urcat la înalţime, am fost la volanul unei autospeciale, iar când voi fi mare vreau să devin pompier", ne-a declarat Denis, unul dintre copiii prezenţi.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
Nicio floare în parcare
În goana după tot mai multe locuri de parcare, Primăria Oradea nu mai ţine cont nici de spaţii verzi, nici de copaci şi mai nou se pare că i-au stat în cale şi vânzătorii de florari din Piaţa Cetate.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române ajunge vineri la Oradea
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se va afla la Oradea, în perioada 17-20 septembrie, eveniment prilejuit de împlinirea a 90 de ani de la reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române va ajunge vineri la Oradea, cu avionul, în jurul orei 18.35, când va fi primit în mod oficial de reprezentanţii Episcopiei, după care se va îndrepta spre reşedinţa episcopală.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
Centrul Civic: Ura şi la gară!
Ieri, cu mari eforturi, circulaţia tramvaielor, pe un singur fir, în Centrul Civic a fost reluată. Evenimentul a debutat cu începerea noului an şcolar, astfel că, la primele ore ale dimineţii, pe Bulevardul Magheru, în zona Podului Dacia şi în Centrul Civic răbdarea şoferilor a fost greu pusă la încercare.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
Orădeanca Diana Paşcu, finalistă la Miss World România
Tânăra orădeancă Diana Paşcu, de 19 ani, s-a situat printre cele 10 finaliste ale concursului Miss World România, eveniment care a avut loc în weekend, la Buşteni, antrenând 32 de concurente. Tot din Oradea a participat şi Diana Florina Coraş. Câştigătoare a fost Lavinia Postolache, din Piteşti, care va reprezenta ţara noastră la concursul Miss World, în China, la finele lui octombrie.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
Înălţarea Sfintei Cruci
Azi, 14 septembrie, sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci. Crucea a fost preînchipuită în Vechiul Testament: Iacob a închipuit crucea când i-a binecuvântat pe fiii lui Iosif. De asemenea, Moise a lovit cu toiagul, închipuind semnul crucii. În anul 312, înaintea bătăliei cu Maxenţiu, lui Constantin cel Mare i se arată un semn sub formă de cruce pe care scria: "In hoc signo vinces", adică "Sub acest semn vei învinge"...
- 13 Septembrie 2010
- Citeste
Tranşeele neputinţei sub puntea suspinelor - Constructorii stau cu mâinile în sân, riveranii se iau cu ele de cap
Calvarul celor trei luni de şantier de pe Iuliu Maniu este departe de a se încheia. Noul an şcolar trebuia să înceapă cu o stradă nou-nouţă, însă accesul spre sălile de curs este blocat, trebuind să se deschidă o altă poartă din strada Mihai Pavel pentru elevii Şcolii greco-catolice. Dacă pentru elevi şi profesori s-a găsit o soluţie de evitare a tranşeelor de pe Maniu, riveranii sunt nevoiţi să traverseze cu mare prudenţă podeţele improvizate la fiecare poartă.
- 13 Septembrie 2010
- Citeste


