Forumul Democrat German a organizat, ieri, în sala festivă a Universităţii Partium, tradiţionala deja Serbare de Crăciun. După spectacol, care a cuprins scenete, colinde, poezii, dansuri, conducerea FDG a împărţit 600 de pachete cu alimente membrilor săi.
Actualitate
Vine Moş Crăciun: Cadoul exclusivist al unei trupe de excepţie
Sute de copii şi părinţi au asistat, sâmbătă, la cea de-a şasea premieră a acestei stagiuni a Trupei "Iosif Vulcan". Denumit generic "Vine Moş Crăciun", spectacolul prezentat de actorii Teatrului de Stat Oradea a fost unul mai puţin convenţional, personajele interacţionând cu copiii. De asemenea, micuţii au urcat pe scenă pentru a primi cadouri de la Moş Crăciun.
- 19 Decembrie 2010
- Citeste
Gala Vivere - Marea debarcare
Copiii de la Asociaţia Vivere au fost recompensaţi pentru activitatea lor din acest an cu diplome, oferite în cadrul Galei Vivere - Marea debarcare, desfăşurată sâmbătă, la Hotel Forum Continental. Invitat special a fost compozitorul şi interpretul Mihai Alexandru, care a venit la Oradea însoţit de cântăreţul Bogdan Dima, cei doi promovându-şi piesa cu care s-au calificat în finala Eurovision România.
- 19 Decembrie 2010
- Citeste
Tradiţii fără frontiere
Elevii Colegiului Naţional "Iosif Vulcan", secţia română-spaniolă, au pregătit o seară deosebită cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă pentru conducerea şcolii, pentru cadrele didactice şi pentru părinţi. Evenimentul a fost organizat în Sala Mare a Consiliului Judeţean Bihor, partenerul acestui proiect de "Seară spaniolă".
- 19 Decembrie 2010
- Citeste
Biserica Albastră: Veşnică pomenire şi eternă recunoştinţă pentru Eroii Revoluţiei Române
Ieri, la Biserica Albastră de la Parohia Ortodoxă Română Oradea Vii, avut loc o slujbă de pomenire pentru Eroii Revoluţiei Române din Decembrie 1989. La eveniment au participat membri ai Asociaţiei Luptătorilor Revoluţiei din Decembrie 89 Oradea. Slujba de comemorare a fost oficiată chiar de preotul Gheorghe Nemeş, participant direct la evenimentele din urmă cu 21 de ani...
- 19 Decembrie 2010
- Citeste
Sesam, deschide-te! la intrarea în Primărie
În condiţiile în care executivul orădean a refuzat să suporte diminuarea subvenţiei la energie termică, aruncând tot pe umerii consumatorilor povara majorării tarifelor societăţii Electrocentrale, edilii şefi au comandat o uşă de sticlă acţionată prin senzori, pe care au montat-o la intrarea în clădirea Primăriei Oradea.
- 17 Decembrie 2010
- Citeste
Cu colinde şi daruri la Centrul "Amicii"
Persoanele cu nevoi speciale nu au fost uitaţi de elevii orădeni. În spiritul Crăciunului, tinerii de la Centrul de zi pentru tinerii cu dizabilităţi "Amicii", de care se ocupă Fundaţia People to People, au fost colindaţi miercuri, 15 decembrie.
- 17 Decembrie 2010
- Citeste
Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" - Sensul Crăciunului, în limba lui Shakespeare
O inedită reconstituire a momentelor naşterii Mântuitorului a for realizată aseară de elevii claselor a V-a şi a VII-a ale Liceului Teoretic "Aurel Lazăr". Sub îndrumarea profesoarei de limba engleză Carmen Chira elevii au pus în scenă evenimentele biblice în limba engleză.
- 17 Decembrie 2010
- Citeste
Seară de colinde la Universitatea Agora
Studenţii Universităţii Agora au organizat joi seara o serată de colinde, alături de cadrele didactice şi de un grup de liceeni şi profesori de la Colegiul Economic "Partenie Cosma". Într-o atmosferă caldă de Crăciun, studenţii au interpretat colinde româneşti care au trezit în fiecare amintirea copilăriei, iar elevii Colegiului Economic au fredonat alături de viitorii lor colegi.
- 17 Decembrie 2010
- Citeste
Concert inedit la Biblioteca Judeţeană
Ansamblul folcloric al Facultăţii de Muzică a Universitaţii din Oradea, dirijor şi coordonator - conf. univ. dr. Oana Lianu, a prezentat, ieri, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", un concert de colinde inedit, ieşind din sfera colindelor clasice.
- 17 Decembrie 2010
- Citeste


