131 de ani de la înfiinţarea PNL Un partid istoric, sărbătorit în ritm de dans modern
Pentru a marca Ziua liberalilor, ieri, Organizaţia Femeilor Liberale (O.F.L.) a invitat trupa de dans modern "M&Q" a Casei Tineretului Oradea să susţină un scurt program artistic, creând în centrul oraşului, lângă statuia lui Mihai Viteazul, o adevărată atmosferă de sărbătoare. Manifestarea a continuat la sediul PNL Bihor, din Piaţa Unirii, unde a avut loc un simpozion cu tema "131 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal" în cadrul căruia s-a subliniat rolul major pe care liberalii îl vor avea în viitoarea Românie europeană.
În continuare, doamnele cu eşarfe galbene, în frunte cu Anca Popescu Raţiu, preşedinta Organizaţiei, au distribuit fluturaşi, tipăriţi special pentru această ocazie, şi margarete. Seara, reprezentantele O.F.L. au fost invitate la Televiziunea "Transilvania", în cadrul emisiunii "La obiect", realizată de Octavian Haragoş. Sărbătoarea a continuat la PNL Bihor, din Piaţa Unirii, unde a avut loc simpozionul cu tema "131 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal". Primul care a provocat invitaţii la discuţii liberale a fost Cornel Popa, preşedintele PNL Bihor. "Iată că istoria României începe şi merge mai departe cu Partidul Naţional Liberal. Eu văd în aceasta un semn al rolului major pe care noi, liberalii, îl vom avea în viitoarea Românie europeană. Şi cum partidul nostru este azi printre cele mai puternice partide liberale din Europa, îndrăznesc să cred că destinul nostru este, de data aceasta, dincolo de graniţele României. Europa are nevoie de o conducere şi o guvernare liberală. Cred că liberalii români trebuie să-şi asume această misiune nobilă", a fost de părere preşedintele PNL Bihor. Despre importanţa liberalilor în constituirea statului român au vorbit deputatul PNL Valeriu Boieriu, prof. univ. dr. Mihai Drecin şi prof. univ. dr. Blaga Mihoc. Moderatorul întâlnirii a fost Gavril Grebenişan, preşedintele PNL Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.