13 iulie - Ziua Națională a Contabilului Român - „Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!"
Ajunsă în acest an la a XVIII-a ediție, Ziua Națională a Contabilului Român este sărbătorită în mod unitar în toată țara sub patronajul filialelor CECCAR pentru promovarea rolului important pe care profesia contabilă și practicanții acesteia îl au în economie și societate. În Oradea, evenimentul va avea loc la Hotel Ramada, începând cu ora 13.00.
Miercuri - 13 iulie 2022, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) organizează, în București și în cele 41 de județe ale țării, cea de-a XVIII-a ediție a „Zilei naționale a contabilului român". Evenimentul, care se va desfășura în acest an sub sloganul „Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!", va aduce din nou în prim-plan profesia contabilă din țara noastră, subliniind importanța acesteia pentru mediul economic, pentru societate în general.
„În deschiderea evenimentului vor fi transmise mesaje partenerilor instituționali ai profesiei - instituții și autorități de reglementare, mediul de afaceri și mediul educațional, după care vor începe dezbaterile privind rolul profesionistului contabil în asigurarea rezilienței afacerilor”, precizează președintele Consiliului filialei Ceccar Bihor, d-na Veronica Renate Popescu. Cu acest prilej, profesioniștilor contabili li se vor alătura reprezentanți ai instituțiilor și ai autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri și ai mediului educațional.
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a luat ființă în anul 1921, prin Decretul Regal nr. 3.036, fiind singurul organism profesional din România care acordă calificările de expert contabil și contabil autorizat. Având reprezentare în fiecare județ al țării, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil la nivel mondial IFAC (International Federation of Accountants) și european (Accountancy Europe), precum și ETAF - European Tax Adviser Federation.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.