Corupţia este considerată, după lipsa locurilor de muncă, cea mai gravă problemă a României, 87,5 la sută din populaţie apreciind că nivelul acestui fenomen este "ridicat" sau "foarte ridicat", potrivit unui studiu al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Actualitate
Rangerii sărbătoriţi în toată lumea în 31 iulie - Gardienii naturii vii
Rangerii - numiţi pădurari sau gardienii ecologici - sunt sărbătoriţi în 31 iulie, dată declarată Ziua internaţională a Rangerului, când sunt comemoraţi cei ucişi de braconieri, traficanţi, dar şi cei care sunt dedicaţi protecţiei şi conservării patrimoniului natural, cultural şi istoric
- 29 Iulie 2012
- Citeste
Ellie White cântă la Zilele comunei Oşorhei
O serie de manifestări cultural-artistice şi sportive au loc, în acest weekend, la Oşorhei, cu ocazia celei de-a IV-a ediţii a Zilelor comunei, eveniment organizat de Consiliul local şi Primăria Oşorhei.
- 27 Iulie 2012
- Citeste
Festivalul Vara Verde - Pasionaţi de bicicletă
Oraşul se vede altfel de pe două roţi. S-au convins orădenii care au răspuns vineri provocării Fundaţiei Ecotop Oradea, participând la un tur al oraşului pe două roţi.
- 27 Iulie 2012
- Citeste
Da sau Nu demiterii lui Traian Băsescu - Procedura de vot la referendum
Pentru a doua oară în cinci ani, românii sunt chemaţi mâine la urne pentru a-i decide soarta lui Traian Băsescu. "Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?", este întrebarea la care electoratul prezent la urne va răspunde mâine în cadrul celei mai lungi zile de vot din istoria postdecembristă.
- 27 Iulie 2012
- Citeste
Incendiile de pădure afectează opt judeţe - Carpaţii în flăcări
Incendiile de pădure afectau ieri opt judeţe, pentru stingerea acestora intervenind pompieri militari, alături de pompieri civili, vânători de munte, angajaţi ai Inspectoratului General de Aviaţie şi ai ocoalelor silvice, precum şi voluntari, informează, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
- 27 Iulie 2012
- Citeste
Sfaturi pentru un grătar reuşit
Pregăteşte din timp cât poţi de mult - curăţatul şi tocatul legumelor se poate face în seara dinaintea petrecerii. De asemenea carnea poate fi pusă la marinat tot atunci.
- 27 Iulie 2012
- Citeste
Chemare la referendum
Membrii Consiliului Director al Asociaţiei Pro România Europeană, analizând situaţia internă şi internaţională, îşi exprimă profunda îngrijorare şi cheamă Guvernul României şi Comisia Europeană să facă tot ce este legal posibil pentru organizarea, desfăşurarea şi validarea referendumului din 29 iulie 2012.
- 26 Iulie 2012
- Citeste
Peste 40 de proiecte pe agenda şedinţei CJ - Probleme spinoase la Judeţ
Noul Consiliu Judeţean Bihor îşi începe activitatea în forţă. Pentru ziua de 31 iulie a.c., de la ora 13.30, a fost convocată şedinţa ordinară a forului judeţean, care reuneşte pe ordinea de zi peste 40 de proiecte de hotărâri, un record pentru activitatea consilierilor.
- 26 Iulie 2012
- Citeste
A acordat cea mai mare vizibilitate candidaţilor - Crişana, ziarul complet al alegerilor locale
Institutul pentru Promovarea Democraţiei (IPPD) a efectuat anul acesta un studiu care a avut ca punct central alegerile locale. Conform specialiştilor organizaţiei, cotidianul Crişana a oferit cea mai bună vizibiltate pentru candidaţii la alegeri.
- 26 Iulie 2012
- Citeste


