Foc extins pe un teren viran Duminică, la orele prânzului, un echipaj de pompieri militari de la Detaşamentul 3 din Salonta a fost nevoit să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe un teren viran din Salonta, aparţinând Primăriei oraşului. Pompierii au acţionat timp de 12 minute cu o autospecială cu apă şi spumă, pentru lichidarea focului, care s-a extins pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi. Bucătărie cuprinsă de flăcări Tot duminică, la orele serii, un incendiu a izbucnit şi în comuna Tileagd, la o gospodărie, din cauza unui scurtcircuit la aparatele electrocasnice lăsate sub tensiune. Bucătăria din incinta gospodăriei, aparţinând lui Ş. Hadade, a fost cuprinsă, în scurtă vreme, de flăcările care s-au extins cu repeziciune. Incendiul a fost stins însă de populaţie, înaintea sosirii pompierilor militari. Familia a fost păgubită de circa 25 de milioane de lei, fiind distruse un televizor, un casetofon, un pat, un fotoliu şi două mese.