11.000 de salariaţi, îmbarcaţi în trenul restructurării
A doua armată a ţării "cosmetizată"...
Restructurarea sistemului feroviar vizează disponibilizarea unui număr de aproximativ 9.000-11.000 de angajaţi, în principal din companiile CFR Călători, CFR SA şi CFR Marfă, a declarat, ieri, Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT).
În prezent, numărul angajaţilor din cele trei companii, exclusiv filiale, se ridică la 84.000, faţă de 200.000, în 1990.
Guvernul a stabilit, printr-o hotărîre adoptată recent, o listă cuprinzând 40 de societăţi din sectorul feroviar unde vor fi operate disponibilizări şi în cazul cărora se vor aplica prevederile Ordonanţei 8/2003. Pe această listă figurează 40 de societăţi, dintre care cele mai importante sunt Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, SNTF CFR Călători SA, SNTF CFR Marfă SA, Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF SA, Societatea Metrorex SA, Telecomunicaţii CFR SA, Informatică Feroviară SA, Turism şi Agrement CFR SA, Construcţii CFR SA, CFR Mesagerie SA, societatea tipografică Filaret SA, societatea de exploatare a vagoanelor de dormit, cuşetă, restaurant şi bar Gevaro SA.
Disponibilizările sunt prevăzute să se realizeze în perioada iulie-30 septembrie 2003.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.