1 Mai - o tabără de vară pentru toţi copiii
Pentru elevii care nu au avut ocazia sau posibilitatea materială să se bucure, până acum, de o vacanţă nu este timpul pierdut, deoarece ieri a început, în Băile 1 Mai, Şcoala de vară "Grest 2009". Timp de două săptămâni copiii, indiferent de confesiune, vor participa la o serie de jocuri, concursuri şi competiţii, organizate cu scopul de a le stimula creativitatea, inteligenţa şi spiritul de competiţie.
Astfel, în perioada 10-22 august, Protopopiatul greco-catolic din Oradea, împreună cu Asociaţia de Caritate Sf. Nicolae, organizează în localitatea 1 Mai activităţi recreative pentru copiii din clasele I-VIII, din judeţul Bihor. Potrivit preotului Gavril Buhoi, unul dintre organizatori, minitabăra este o alternativă pentru toţi copiii şi nu presupune costuri mari. "Iniţial, trebuia să aducem elevii în Băile Felix, dar şcoala de acolo se află în reparaţii, aşă că ne-am mutat în localitatea 1 Mai", a explicat preotul Buhoi, care ne-a mai spus că, din păcate, nu dispun de spaţii adecvate unde copiii să-şi petreacă aceste minivacanţe, tocmai de aceea apelează la şcolile din zonă. Taberele pentru copii sunt organizate în fiecare an, ajungând acum la ediţia a XII-a. Până în momentul de faţă, s-au înscris 35 de copii, însă, spun organizatorii, aceştia se mai înscrie şi pe parcurs. "Activităţile sunt, de fapt, o extensie a unui proiect, desfăşurat în Oradera, intitulat 'Diferenţele nu ne depăşesc, ci se depăşesc împreună', prin care încercăm să descurajăm diferenţierile confesionale sau sociale", a mai adăugat interlocutorul nostru. Programul este destul de flexibil şi lejer atât pentru părinţi, cât şi pentru copii, mai ales că acestora le este asigurat transportul, zilnic, cu un autobuz care îi preia la ora 12.00, din faţa Parohiei, din cartierul Rogerius, şi se reîntoarce seara, la ora 19.00. În tot acest interval orar, elevii sunt angrenaţi în diferite jocuri, concursuri şi competiţii, fie sportive, fie de creaţie, care au fost concepute tocmai pentru a le stimula inteligenţa, creativitatea şi spiritul de competiţie. Ieri, a fost doar o zi de acomodare cu locul şi personalul, care îi va supraveghea timp de două săptămâni, urmând ca de azi să înceapă adevărata distracţie. "Ideea a fost să le oferim elevilor ocazia să iasă din casă, din faţa calculatorului, şi să socializeze cu cei de vârsta lor, fără să facă diferenţe. Se pot duce împreună la piscină, pot forma grupuri pentru competiţii sau chiar lega prietenii", a precizat preotul Buhoi. Copiii sunt supravegheaţi în permanenţă de un seminarist şi mai mulţi "animatori", câţiva dintre aceştia veniţi chiar din Italia, iar la finalul taberei cei mai buni vor fi premiaţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.