"Zone Umede pentru viitorul nostru" - Aproape 200 de copii au participat la concurs
Agenţia pentru Protectia Mediului Bihor a lansat în data de 13 ianuarie un concurs interșcolar, pentru a sărbători Ziua Mondială a Zonelor Umede în data de 2 februarie. Tema din acest an se referă la "Zone Umede pentru viitorul nostru". În cadrul acestui concurs copiii, îndrumați de cadrele didactice, au realizat desene, postere, machete, compuneri, referate, broderii pe pânză, care au fost transmise la sediul APM Bihor până la data de 30 ianuarie.
Cele mai bune lucrări
Acestea au fost premiate într-un cadru festiv la sediul APM Bihor, ieri, 2 februarie. Lucrărilor realizate de către copii vor fi expuse în cadrul expoziției "Colțul verde" de la sediul APM Bihor. Au fost invitate toate unitățile școlare din Bihor să participe cu lucrări realizate de către copii. La eveniment au participat 195 de copii începând de la grădiniţă, ciclu primar, gimnazial şi liceal. Categoriile de lucrări executate au fost: machete, postere, desene, referate, compuneri și broderie pe pânză. Atât copiii, cât și cadrele didactice au primit: cărți, postere, pliante informative, pixuri, carnețele. De asemenea, copiii au primit diplome de participare, iar cadrele didactice Adeverințe de participare. Premiile au fost adjudecate de către:
La categoria Machete:
Locul I: Colegiul Colegiul Național "Emanuil Gojdu" Oradea, elevii: Cicortaș Maria și Torjoc Andreea din Clasa X-a B, coordonaţi de doamna prof. Filip Carmen; Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei, eleva Pantea Alexandra Coordonată de doamnele prof. Ban Alina și Mihaela Zaha; Liceul "Don Orione" Oradea, elevii Câmpan Maria și Bochiș Alexandra, coordonați de doamna prof. Szilagyi Ileana; Liceul "Don Orione" Oradea, elevii Astrid Nuthu, Macău Nicol, Avram Andreea, Parti Maya, coordonați de doamna prof. Szilagyi Ileana; Școala Gimnazială nr. 1 Ceica, elevul Bala Cătălin, coordonat de doamnele prof. Tripon Ioana Maria; Școala Gimnazială nr. 1 Ceica, elevii Corb Georgiana, Moza Raluca, Țigan Mirabela, coordonați de doamnele prof. Tripon Ioana Maria. Locul II a fost obţinut de Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei, prin elevii Bara Daria, Dobra Antonia, Hoza Renato, Popa Alexia, Pora Mădălina, Sopota Ioana, Sian Anca, coordonați de doamna prof. Ban Alina, iar locul III, de către Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei - elevii Moldovan Denisa, Laza Miruna, Olar Lucian, coordonați de doamnele prof. Ban Alina și Zaha Mihaela.
La categoria Postere, locul I a fost obţinut de: Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei - Eleva Pasere Suzana Clasa IX-a D, coordonată de doamna prof. Ban Alina; Școala Gimnazială "Dimitrie Cantemir" Oradea - elevii Asztalos Akaos, Somogyi Szolt, Marian Timea Reka, Peto Nora, Scheirer Petra Izolda, Daroczi Richard Zoltan, Dudas Franciska, Cseros Csilla, Sajti Gergo, Stokker Henrietta, Gere Debora, Marian Bettina, Udvar Patrick, Ehik Brigitta, Szabo Viktoria, Doczi Anita Vivien, Zboray David, Petri Anna, Vajna Brigitta şi Uivarosi Daniel, coordonați de doamna prof. Somogyi Gabriella; de la Școala Gimnazială "Benedek Elek" Cetariu - elevii Dudaș Bianka, Laszlo Mariana Carmen, Balog Tunde, Czirjdk Szabolcs, Kocs Boglaka, Szabo Beata, Koti Timea, Toth Andras Mark, Toth Andras, Kalmar Eva, Vigh Orsolya, Megyesi Maria Orsolya, coordonați de doamna prof. Somogyi Gabriella. La această categorie, locul II a revenit elevilor de la Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei, elevii Luca Delia, Negrita Diana, Rădac Luciana, Dușe Mălina Clasa X-a C, coordonați de doamna prof. Ban Alina; Şcoala Gimnazială "Miron Pompiliu" Ștei - elevii Zele Ștefania și Boicu Bianca Clasa VII-a C, coordonați de doamna prof. Andru Luminița; Şcoala Gimnazială nr. 1 Ceica - Eleva Stana Antonia, coordonată de doamna prof. Tripon Ioana Maria; Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea - eleva Moga Cristina Ioana, coordonată de doamnele Andrei Mihaela și Vâlceanu Daniela. Locul III a fost obţinut de Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei - elevii Petran Diana, Petriș Diana, Blig Alexandra, Clasa XI-a C, coordonați de doamnele prof. Ban Alina și Zaha Mihaela, Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei - Eleva Codău Iulia Clasa X-a D, coordonată de doamna prof. Ban Alina, Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei - elevii Ciolan Schmidt și Amdrei Emanuel Clasa XI-a C, coordonat de doamna prof. Ban Alina, Școala Gimnazială "Miron Pompiliu" Ștei - eleva Bobim Andra Clasa VI-a A, coordonată de doamna prof. Andru Luminița, Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, elevii Păluț Renata, Takacs Valentin, Trifan Patricia Clasa IX-a A, coordonați de doamna/ul prof. Vâlceanu Daniela și Mic Gabriel.
La categoria Desene, ciclul liceal, locul I le-a revenit elevilor de la: Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea - eleva Manea Rebeca Clasa IX-a B, coordonată de domnul prof. Manea Ioan, Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, elevul Demeter Daniel, Clasa IX-a A, coordonat de doamna prof. Andrei Mihaela Ramona, şi Liceul de Artă Oradea, eleva Boițar Alexandra Naomi, coordonată de doamna învățătoare Moraru Olimpia. Locul II a fost obţinut de Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, eleva Indrecuț Cristina Clasa XII-a B, coordonată de prof. Manea Ioan şi Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, elevul Câmpan Serafim Clasa X-a B, coordonat de doamna prof. Avrămuț Floare. La această categorie, a fost acordat locul III pentru: Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, eleva Radvanszky Alexandra, Clasa X-a B, coordonată de domnul prof. Manea Ioan şi de Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, eleva Covaciu Andrada Clasa X-a B, coordonată de doamna prof. Vâlceanu Daniela. Totodată, au fost acordate Mențiuni, pentru: Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, elevii Szombati Andreea (Clasa X-a B), Ungur Marcela (XII-a B), Mociar Teofil (X-a B), Știrb Cristina (X-a B), Lingurar Brigitte Melania (X-a B), coordonați de doamna/domnul prof. Vâlceanu Daniela, Manea Ioan, Avrămuț Florica. La ciclul gimnazial, locul I a fost obţinut de Școala Gimnazială "Miron Pompiliu" Ștei, eleva Fofiu Ioana Flavia, coordonată de doamna prof. Coroiu - Stanciu Carmen, locul II de Școala Gimnazială "Miron Pompiliu" Ștei, eleva Panda Roxana clasa V-a B, coordonată de doamna prof. Coroiu - Stanciu Carmen, iar locul III de Școala Gimnazială "Miron Pompiliu" Ștei, eleva Daniș Bianca Ionela clasa VII-a B, coordonată de doamna prof. Coroiu - Stanciu Carmen. De asemenea, a fost acordată şi o mențiune, pentru Școala Gimnazială "Miron Pompiliu" Ștei, elevii: Chinde Cristina, Cristina Pantea, Merce Andra, Boc Maria Alina, Cionca Romina, Vuna Nicola, Dana Borsașiu, Maghiar Daria, Bota Robert, Stan Cătălina, Tuduce Rebeca, Tulhean Ștefan, Chinde Ioana, Coordonați de doamna prof. Coroiu - Stanciu Carmen. La Ciclul Primar, locul I le-a revenit următoarele unităţi şcolare: Şcoala Gimnazială nr. 3 Bălaia, Clasa IV, coordonată de doamna învățătoare Moraru Olimpia, Şcoala Gimnazială nr. 3 Bălaia, Clasa I, coordonată de doamna învățătoare Moraru Olimpia, respective Şcoala Gimnazială "Oltea Doamna" Oradea, Clasa I-a B, coordonată de doamna învățătoare Laura Vonea.
La categoria Broderie pe pânză, locul I a fost obţinut de Școala Gimnazială nr. 3 Bălaia, eleva Ioane Alexandra, coordonată de doamna învățătoare Moraru Olimpia.
La categoria Compunere, premiile au fost acordate după cum urmează: locul I, pentru Şcoala Gimnazială nr. 3 Bălaia, eleva Moraru Ioana Maria Clasa VIII-a, Coordonată de doamna înv. Moraru Olimpia, Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, eleva Sferle Naomi Melania Maria Clasa IX-a A, coordonată de domna prof. Andrei Mihaela Ramona şi Școala Gimnazială "Dacia" Oradea, elevul Horvath Paul, coordonat de domna prof. Tivadar Sorina. Locul II a fost obţinut de Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, elevii Malega Anton și Dan Ana Maria Clasa IX-a A, coordonaţi de domna prof. Andrei Mihaela Ramona, Liceul de Artă Oradea, eleva Hagiu Renata Clasa VIII-a A, coordonați de domna prof. Tivadar Sorina, Liceul de Artă Oradea, eleva Tipe Ioana Clasa VII-a A, coordonată de domna prof. Tivadar Sorina. Totodată, a fost acordată o mențiune Şcolii Gimnaziale "Dacia" Oradea, elevilor Oros Andreea și Copil Daniel, coordonați de domna prof. Tivadar Sorina.
La categoria Referat, pe primul loc s-au situat: Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, prin eleva Mic Flavia Clasa IX-a A, coordonată de prof. Andrei Mihaela Ramona, Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei, eleva Clepce Beatrice Clasa XI-a A, coordonată de doamna prof. Ban Alina. Pe locul III a fost Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" Oradea, prin elevii Hotvat -Tamaș Marius Sorin, Derecichei Răzvan Andrei, Nicoară Alin Petri Clasa IX-a A, coordonați de domna prof. Andrei Mihaela Ramona, Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei, eleva Panda Melisa Clasa VI-a, coordonată de doamna prof. Andru Luminița. Mențiuni au primit Liceul de Artă Oradea, eleva Chivari Paula Rita, Clasa VIII-a şi Colegiul Național "Avram Iancu" Ștei, eleva Dușe Daria Patricia, clasa VI-a, coordonată de doamna prof. Andru Luminița.
Grădinițele care au participat cu desene sunt: Grădinița cu Program Normal nr. 1 Aleșd, cu Grupele Mari, coordonate de doamnele educatoare Podhora Maria, Iacob Mariana, Simionaș - Fejeș Monika şi Grupa Micie-mijlocă, coordonată de doamna educatoare Blaga Emila - Gabriela; Grădinița cu Program Normal nr. 1 Lugașu de Jos, cu Grupa Mare, coordonată de doamna educatoare Fildan Florentina Adriana; Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Aleșd, cu Grupa Mare, coordonată de doamna educatoare Pantea Ioana, Grupa Mijlocie, coordonată de doamna educatoare Bolojan Mariana, şi Grupa Mică, coordonată de doamnele educatoare Pipa Daniela şi Gherle Ramona; Grădiniţa cu Program Normal nr. 1 Borod, grupa mare, coordonată de domna educatoare Ţepele Teodora.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.