În Oradea, s-a deschis ieri serviciul de închiriere biciclete în sistem de bike sharing Cicloteque. Serviciul pune la dispoziţia orădenilor două centre, în incinta Oradea Shopping City şi în Parcul 1 Decembrie, şi 40 de biciclete. Utilizatorii pot închiria bicicletele dintr-un centru, apoi le pot folosi pentru deplasarea în oraş, şi la final, le pot returna în oricare dintre cele două centre. Programul Cicloteque este iniţiat de Asociaţia MaiMultVerde, cu sprijinul Oradea Shopping City (OSC) şi UniCredit Ţiriac Bank.

Ieri, de la ora 15.00, a avut loc evenimentul de lansare al Cicloteque în parcarea Oradea Shopping City, când s-a dat şi startul Marşului Cicloteque, la care au participat 40 de orădeni, de diferite vârste, printre care s-a numărat şi viceprimarul Florica Cherecheş. Marşul a început la Oradea Shopping City, a continuat pe traseul Calea Aradului - B-dul Decebal - Str. Tudor Vladimirescu -  Piaţa Unirii - Str. Vasile Alecsandri şi Parcul 1 Decembrie. Turul prin oraş s-a desfăşurat în mod disciplinat, fiind escortat de Poliţia Rutieră, iar la final participanţii au ajuns în siguranţă la centrul Cicloteque din Parcul 1 Decembrie, unde au fost întâmpinaţi cu aplauze, mere verzi şi apă plată. „Este o mândrie să fim printre iniţiatorii Cicloteque la nivel local. Susţinem cu toată inima acest program prin care încurajăm orădenii să adopte un stil de viaţă sănătos. Îi aşteptăm la OSC pe biciclete", a declarat Cristina Dinu, administrator Oradea Shopping City. "Prin cele două centre Cicloteque deschise la Oradea, facem primul pas în demersul nostru de extindere pe plan naţional a reţelei şi serviciului de închirieri biciclete, cu beneficiile aferente: posibilitatea închirierii bicicletelor dintr-un centru şi returnării în altul, a închirierii sau rezervării unei biciclete online sau telefonic. Am creat astfel, între două puncte importante ale oraşului, o prima legătură care sperăm să fie începutul unei reţele", a spus şi Doru Mitrana, director Asociaţia MaiMultVerde. El şi-a manifestat convingerea că acest proiect se va bucura de succes la Oradea, cu atât mai mult cu cât oraşul nostru a fost declarat Capitala Verde a României. „În Oradea se organizează întruniri ale bicicliştilor care adună şi peste 1.000 de oameni. Am încredere că acest proiect va avea succes la Oradea pentru că oraşul se vede altfel de pe bicicletă decât din maşină", a mai spus directorul Asociaţiei MaiMultVerde. Informaţii suplimentare despre serviciul de închiriere biciclete în sistem de bike sharing Cicloteque se pot afla accesând site-ul www.cicloteque.ro/oradea.