Profitând de faptul că noua Lege a Educaţiei Naţionale permite universităţilor să-şi constituie societăţi comerciale sau fundaţii, Senatul Universităţii din Oradea a decis că este vremea ca instituţia să intre în afaceri.

Rectorul Cornel Antal a anunţat ieri, în conferinţa de presă ce urmează fiecărei întruniri a Senatului universitar, că instituţia pe care o reprezintă îşi va face firmă. „Articolul 129 din Legea Educaţiei Naţionale prevede că universităţile îşi pot înfiinţa singure, sau în asociere cu alte entităţi, societăţi comerciale, fundaţii sau alt gen de ONG-uri. Aceasta ne permite să rezolvăm problemele pe care le-am întâmpinat la Departamentul de Medicină Dentară din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, unde avem o Clinică dotată la standarde foarte înalte şi pentru care nu am reuşit să găsim modalităţi de finanţare pentru procurarea de consumabile", a spus rectorul Cornel Antal. Deocamdată nu a fost aleasă denumirea firmei şi nici administratorul. În mod cert, însă, acesta va fi numit de Senat, toate actele comerciale şi tarifele urmând a fi aprobate de acelaşi organism. Prin înfiinţarea unui SRL, Universitatea are la dispoziţie pârghiile legale prin care poate primi finanţare şi poate încasa bani şi pentru serviciile medicale prestate la Clinica de Stomatologie. Primăria Oradea a promis, în mai multe rânduri, că va finanţa prin ASCO tratarea pacienţilor cu probleme sociale, numai că legea nu permitea acest lucru. Întrucât a fost înfiinţată într-un spaţiu al Ministerului Educaţiei, Clinica nu putea fi finanţată nici de Ministerul Sănătăţii, nu putea încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate şi nici nu putea percepe taxe de la pacienţi. Ca atare, procurarea materialelor necesare se făcea pe spezele cadrelor didactice şi ale studenţilor.

La Clinica de Stomatologie sunt instalate 48 de scaune stomatologice cu tot instrumentarul necesar. În clinică vor lucra exclusiv studenţii şi cadrele didactice care îi pregătesc, fiind excluşi orice alţi medici stomatologi.