Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - Focus, Microsoft Romania şi Inspectoratul General al Poliţiei Române desfăşoară, pentru al treilea an consecutiv, campania de prevenire a dispariţiei minorilor şi de educare pentru creşterea siguranţei online, sub titlul "Siguranţa copiilor depinde mai ales de tine".

Campania a început luni şi se va desfăşura timp de o lună, fiind vizaţi inclusiv copiii şi părinţii care îşi vor petrece vacanţa pe litoralul Mării Negre. Ca şi anul trecut, campania va consta în distribuirea unui ghid sub formă de evantai părinţilor, tutorilor, bunicilor. Cele două componente ale ghidului sunt: prevenirea dispariţiilor de copii şi siguranţa copiilor pe internet. Dispariţiile de copii au devenit o realitate îngrijorătoare în România. Statisticile Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual Focus arată vârfuri ale dispariţiilor de copii mai ales în perioada verii. Anul trecut, în vară, Centrul Focus a înregistrat şi monitorizat peste 180 cazuri de dispariţie. Recomandarea pe care organizatorii o fac părinţilor în cazul în care copilul dispare sau fuge de acasă este să sune imediat la Centrul Focus, la Telverde 0800-822-116 sau la 112 Poliţie şi să comunice toate datele copilului în cauză. Este de dorit ca părinţii să aibă o fotografie cât mai recentă a copilului, uşurând astfel munca anchetatorilor şi mărind şansele de identificare a minorului dispărut. Prin demersurile întreprinse se doreşte realizarea unei mai bune informări a populaţiei cu privire la măsurile care pot fi luate pentru a preveni astfel de fapte. În acelaşi timp, organizatorii campaniei speră să obţină o implicare cât mai mare a întregii societăţi în efortul de căutare a minorilor dispăruţi, astfel încât să crească şansele ca aceştia să fie găsiţi şi recuperaţi în cel mai scurt timp posibil. În judeţul Bihor, în primele şase luni ale acestui an au fost semnalate dispariţiile a 27 de minori, la acestea adăugându-se alte patru cazuri de copii care nu au fost găsiţi, din ultimii ani. În acest moment, în evidenţele IPJ Bihor figurează cinci minori care au plecat de acasă sau din centrele de plasament, restul fiind găsiţi de oamenii legii. Din fericire, majoritatea bihorenilor daţi dispăruţi fug de acasă de bună voie şi sunt găsiţi în Oradea sau în alte oraşe din ţară, la cerşit. În ultimii ani, în judeţul nostru nu s-a înregistrat nicio dispariţie suspectă, existând totuşi câteva cazuri în care minorii, nesupravegheaţi de părinţi, au dispărut şi au fost găsiţi înecaţi.