Începând de ieri, în Vama Borş a fost înfiinţată o unitate medicală de informare asupra modului în care se transmite şi se manifestă gripa porcină, originară din Mexic. Atât persoanele care ies, cât şi cele care intră vor primi informaţii necesare, furnizate de specialişti sau tipărite, în vederea evitării apariţiei bolii în judeţ.

Ca urmare a videoconferinţei care a avut loc luni între ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, şi reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică judeţene, au fost stabilite o serie de măsuri pentru a se interveni în timp util în cazul apariţiei gripei porcine în ţară. Şeful DSP Bihor, dr. Marius Pîrcioagă, prezent la conferinţa video, a informat că, începând de ieri, au demarat acţiunile de prevenire a apariţiei bolii în judeţ. Ca prim pas, a fost format un comitet de coordonare a sănătăţii locale, fiind transmise informaţii întregii reţele medicale din judeţ. De asemenea, Ministerul Sănătăţii va expedia o serie de acte normative pentru a se putea interveni în cazurile de urgenţă. Tot în cursul zilei de ieri, dr. Pîrcioagă a convocat o şedinţă cu primarii comunelor din Bihor, cărora le-a transmis să se aprovizioneze cu materiale sanitare şi să păstreze legătura cu medicii de familie. În decursul aceleiaşi zile, şeful DSP a anunţat şi doctorii epidemiologi, medicii de familie şi cadrele medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea cu privire la măsurile care trebuie luate în cazul eventualelor apariţii de gripă porcină. În colaborare cu Poliţia de Frontieră, dr. Pîrcioagă a înfiinţat în Vama Borş şi o unitate medicală, prin intermediul căreia persoanele care tranzitează zona se pot informa cu privire la modul în care se manifestă şi se transmite boala. Purtătorul de cuvânt al IJPF Bihor, comisar Dan Lazăr, a precizat că toate persoanele care vin din zonele afectate din SUA (California, Texas, Kansas şi Ontario) şi doresc să intre în ţară vor fi notate şi luate în evidenţa Poliţiei de Frontieră.

Gripa porcină provine din Mexic şi se transmite prin aer, de la om la om, fiind puternic contagioasă. Până în momentul de faţă s-au semnalat doar cazuri sporadice de îmbolnăviri la personalul din ferme, nici unul în România. Ca măsuri profilactice, specialiştii recomandă intensificarea regulilor de igienă personală, în special spălatul mâinilor, evitarea automedicaţiei şi a călătoriilor în zonele afectate. Dr. Pîrcioagă transmite ca la apariţia primelor simptome, care nu se deosebesc de cele ale unei gripe normale, pacientul să se prezinte la cea mai apropiată unitate sanitară pentru investigaţii.