„Sărbătorirea zilei limbii materne în dulcele grai românesc"
În cadrul proiectului educativ interjudeţean "Să cunoaştem şi să celebrăm împreună cele mai importante zile mondiale", ieri, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", s-a desfăşurat activitatea "Sărbătorirea zilei limbii materne în dulcele grai românesc", la care au fost implicaţi elevii de la Colegiul Tehnic "Traian Vuia", Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" şi Grupul Şcolar "Ioan Bococi".
Proiectul a fost iniţiat de profesoara Corina Negruţiu şi are ca scop dezvoltarea sentimentelor de apartenenţă la evenimentele şi valorile naţionale, europene şi mondiale, dezvoltarea conştiinţei, solidarităţii şi respectului faţă de valorile culturale. În proiect sunt implicate trei licee orădene, C.T. "Traian Vuia", L.T. "Onisifor Ghibu" şi G.Ş. "Ioan Bococi", fiind coordonat de profesoarele: Corina Negruţiu, Ioana Avram, Nadia Bochiş, Elena Roşca, Luminiţa Dubău, Nicoleta Cipleu şi Andreea Şandru - Roşu. "O importantă caracteristică a limbii noastre este graiul regional şi cel dialectic, ce este mai rar întâlnit în cultura lingvistică a altor popoare, ceea ce face ca limba română să fie una specială, având o incontestabilă tradiţie şi istorie latină. Deşi neologismele şi celelalte mijloace de îmbogăţire a vocabularului au modificat originalitatea şi simplitatea acestei limbi, totuşi româna şi-a păstrat esenţa sa latină. În ciuda influenţelor modernităţii, limba română a păstrat esenţa, frumuseţea şi unicitatea sacră a istoriei noastre latine", a precizat profesoara Nicoleta Cipleu - una dintre coordonatoarele acestui proiect de la nivelul L.T. "Onisifor Ghibu", ai cărui elevi au decis să interpreteze pentru câteva minute scenete în dulcele grai ardelenesc. Elevi de la G.Ş. "Ioan Bococi" au recitat texte în vechiul grai moldovenesc, în timp ce colegii lor de la C.T. "Traian Vuia" au citit texte în limba aromână. În cadrul programului desfăşurat ieri la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", elevii celor trei şcoli au pregătit o serie de activităţi, scenete, suporturi audio cu lecturi în diverse dialecte, un concurs de lectură şi altele.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.