Maratonul teatral dedicat iubirii, pe care actorii Trupei "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat l-au oferit orădenilor, s-a încheiat sâmbătă, 16 aprilie, cu cea de-a noua premieră a stagiunii: spectacolul "Romeo şi Julieta". Cea mai celebră poveste de dragoste din istoria universală, scrisă de William Shakespeare, a fost prezentată într-o versiune pe înţelesul tuturor.

Timp de două zile, vineri, 15 aprilie, şi sâmbătă, 16 aprilie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea au fost prezentate două spectacole dedicate iubirii: "Îndrăgostiţii din Ancona", de Vajda Katalin, respectiv "Romeo şi Julieta", de William Shakespeare. Tragica poveste de dragoste a celor doi tineri din Verona a cunoscut nenumărate montări, ecranizări şi adaptări, însă versiunea jucată de actorii Teatrului de Stat din Oradea a fost pe înţelesul tuturor. La intrarea în sala de spectacole, pentru cei care au venit să vadă premiera au fost amenajate panouri pen care puteau fi lăsate mesaje de dragoste: versuri, citate din opere celebre sau gânduri proprii. Spectatorii au apreciat decorurile realizate pentru această piesă, în special cele pentru scena balconului şi noaptea nunţii. Din spectacol nu au lipsit dueluri, deghizări, neînţelegeri, tragedii şi romantism, care s-au împletit într-o poveste ce ne îndeamnă să nu ne îndoim nicio clipă de puterea dragostei. Iubirea interzisă a tinerilor condamnaţi de o soartă potrivnică a prins viaţă la Oradea în regia lui Bogdan Huşanu. Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor au urcat actorii Alina Leonte, Elvira Rîmbu, Suzana Macovei, Răzvan Vicoveanu, Pavel Sîrghi, Ciprian Ciuciu, Ion Abrudan, Petre Ghimbăşan, Emil Sauciuc, Şerban Borda, Sorin Ionescu, Tiberiu Covaci, Ion Ruscuţ şi George Voinese.